Propunerea USL pentru Codul Electoral: 300 deputați, 100 senatori, atribuții diferite ale Camerelor



Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după ședința USL, că propunerea Uniunii la modificarea legislației electorale privește limitarea numărului de parlamentari la 300 de deputați, aleși proporțional, și 100 de senatori, aleși uninominal, și diferențierea clară a atribuțiilor celor două Camere.
„În cadrul Comisiei de Cod electoral, am reafirmat poziția USL. Ne dorim o Cameră a deputaților cu un număr maxim de 300 de deputați, de principu aleși pe vot proporțional, și cu principale atribuții care țin de buget, de legile principale, și un Senat format din 90 – maxim 100 de senatori aleși uninominal pe baza reprezentării județelelor și regiunilor și care să aibă ca principale atribuții dezvoltarea regională, politica externă și politica de apărare”, a spus Ponta.
El a precizat că prin aceste propuneri USL păstrează principiul bicameralismului, dar reduce numărul de parlamentari printr-o limitare foarte clară.
„Vom face toate procedurile parlamentare mult mai rapide, pentru că practic Camera va avea clar atribuțiile principale care țin de administrarea de zi cu zi, de controlul asupra Guvernului, iar Senatul are politică externă, politică de apărare și dezvoltare regională”, a adăugat premierul.