Propunerea unui interimar la Justiție, după o consultare telefonică cu președintele



Administrația Prezidențială menționează că decizia premierului Călin Popescu Tăriceanu de a propune un ministru interimar al Justiției a fost luată în urma unei consultări telefonice a acestuia cu președintele Traian Băsescu în cursul zilei de marți.
Președinția a anunțat, marți, în jurul orei 16.20, că președintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Teodor Meleșcanu ca interimar la Justiție.
„Președintele Traian Băsescu salută decizia primului ministru Călin Popescu Tăriceanu, de a propune un ministru interimar al Justiției, în urma consultării cu șeful statului”, se arăta în comunicatul Președinției.
Ulterior, Președinția a modificat fraza, aceasta având următorul conținut: „președintele României salută decizia primului ministru, Călin Popescu Tăriceanu, de a propune un ministru interimar al Justiției, în urma unei consultări telefonice cu șeful statului în cursul zilei de astăzi (marți, n.r)”.
Administrația prezidențială menționează că decretul a fost semnat „în cursul acestei după-amiezi” și trimis spre publicare la Monitorul Oficial.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a solicitat, marți, președintelui Traian Băsescu să îl numească interimar la conducerea Ministerului Justiției pe Teodor Meleșcanu, care ocupă și portofoliul Apărării.
Conform Constituției, în cazul vacanței unui post de membru al Guvernului, primul-ministru propune un interimar pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.