Senatul României a aprobat în ședința de luni amendamentul formulat la Codul penal și Codul de procedură penală prin care arestările se vor face doar în baza unor „indicii sau probe temeinice” și nu a unor „suspiciuni rezonabile” așa cum este prevăzut în actualul act normativ. Amendamentul prin care „măsurile preventive pot fi dispuse dacă din probe rezultă indicii temeinice că o persoană a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală” a fost formulat de senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donțu, împreună cu alți doi senatori, Cristiana Anghel și Ioan Chelaru. Amendamentul formulat de Ovidiu Donțu a fost aprobat prin votul senatorilor din toate grupurile parlamentare, în condițiile în care au votat „pentru” 88 de senatori, în timp ce doar 26 au votat „împotrivă”.
„Este o modificare a legislației care se va aplica pentru toți cetățenii României. Practic, judecătorul va avea posibilitatea să ia o măsură preventivă pe baza unor indicii temeinice și nu în baza unor suspiciuni rezonabile, așa cum se întâmplă în prezent. În dreptul românesc arestarea preventivă este o măsură excepțională, nu este regulă, și atâta vreme cât judecătorul apreciază aceste indicii temeinice eu zic că lucrurile sunt în regulă”, a spus Ovidiu Donțu, care este și avocat specializat în drepturi cetățenești și absolvent de studii aprofundate de drept internațional, ca bursier al Consiliului Europei cu lucrarea „Implementarea drepturilor omului în Sud-Estul Europei”.
Ovidiu Donțu a precizat că această modificare legislativă era necesară deoarece suspiciune înseamnă practic bănuială, iar indiciile temeinice se referă la elemente relevante privind comiterea unui fapt sancționat de legea penală sau asupra vinovăției celui care l-a comis.
Proiectul de lege pentru modificarea Codului Penal și a Codului de procedură penală urmează să fie votat în Camera Deputaților, care este cameră decizională.