Propun s-o lăsăm mai moale cu vânătoarea

Dacă anumiți cititori n-ar reacționa violent și cam bezmetic la tabletele mele și, în loc să mă afurisească, s-ar așeza strâmb și-ar judeca drept, numai de câștigat am avea cu toții. Mai mult ca sigur că s-ar evita și niște tragedii, cum a fost aceea petrecută la finele săptămânii trecute, într-o pădure de pe lângă localitatea botoșăneană Darabani, numită abuziv oraș.
Darabani nu e oraș, e poate maxi-sat, dar în niciun caz oraș. Am auzit cu stupefacțiune cum primarul acestui maxi-sat și-a omorât propriul văr la o partidă de vânătoare… Vizați erau mistreții, dar, în locul lor, a căzut un biped.
Am scris nu demult – într-o tabletă intitulată ”Karma nu iartă și nu uită” – că trebuie respectat dreptul oricărei ființe la viață. Vânătoarea în ziua de azi e o barbarie, justificată doar de simpla plăcere sălbatică de a ucide. Dar ce plăcere poate fi găsită în măcelărirea unei vietăți, care și-așa are de luptat cu poluarea, cu reducerea mediului ei natural și cu superiorii din lanțul trofic? Doar un psihiatru ne poate explica.
S-au găsit destui să mă pună la punct atuncea. În limbajul cunoscut, violent dar fără talent.
Treaba stă în felul următor: sunt inși mult mai luminați ca mine – specialiști în funcționarea mecanismului etic al plății și răsplății pe această planetă – care afirmă că accidentele de vânătoare nu sunt întâmplătoare. La fel socot și eu. Omul, cu violența lui gratuită, atrage o pedeapsă karmică.
Accidentele de vânătoare vin pe această cale, implacabile ca niște aforisme celebre. Ai vrut curgere de sânge, domnule vânător? Propun să începem chiar cu sângele dumitale! Ce zici?
Bărbații la vârsta critică devin mari iubitori de împușcat animale. În locul partidelor sălbatice de vânătoare, eu le-aș sugera abordarea unor partide de sex, la fel de sălbatice. Statisticile arată că sunt mai ocolite de riscuri.