Propriii noștri ”arversari”

Să fiu al naibii dacă am habar despre ce vreau să scriu. Sunt atâtea de spus despre nenumăratele anomalii care au condus la prestația jegoasă a naționalei la Euro, încât nu cred că mi-ar ajunge întregul ziar, cu tot cu paginile de publicitate. Peste câte știam până acum, am mai aflat încă o sumedenie de chestii halucinante din dezbaterile de pe mai toate posturile TV, fie ele de sport, de știri sau generaliste. De unde și concluzia că într-adevăr toată lumea este chiar preocupată de sport în general, dar și realmente îngrijorată de starea fotbalului românesc. Ce am înțeles eu din discuțiile astea? Păi, în primul rând, că Burleanu și banda lui au încălecat fotbalul exact la fel cum o făcuseră alde Nașu, Corleone și bandele lor, numai că nițeluș mai perfid, sub acoperirea unui întreg cârnat de diplome, masterate și alte d-astea, în general sub acoperire, după cum susțin destui dintre cei care îi cunosc mai bine pe acești absolvenți de „Ștefan Gheorghiu” pe stil nou. Acest veritabil puci cu implicații politico-securiste, înainte de a aduce înnoirea la care visam destui, a adus doar golănia mai elaborată, mai cu ștaif, dar tot golănie. Alegerea fosilizatului Nea Tata Puiu ca înlocuitor al derbedeului de dinainte s-a făcut în principiu pe aceleași considerente pseudoeconomice, adică nu contează că-i prost dacă-i ieftin. În plus, și la presiunea altei panarame de general, izmănarul Oprea, la data aia mare sculă în Guvern. Ce putea aduce Iordănescu în plus? Nimic, evident, fiindcă la data la care avea în teren ”generația de aur” echipa aia putea fi antrenată de oricine, fiind limpede că băieții ăia jucau ce știau ei, nu ce le bolborosea agramatul, pe care presupun că l-ați auzit și dv., acum, după meciul-minune, cu una nouă, anume ”arversar”, care mie mi se pare mai tare decât firlandejii și Lichestain. Iar unul care se exprimă prost gândește tot așa, cât despre scheme tactice, imaginație în joc, surprize pentru adversar nici nu mai avem ce discuta. Astfel încât înainte de a ne confrunta pe teren cu alții, e clar că noi suntem propriii noștri ”arversari”.