Proprietarul microbuzului incendiat zilele trecute de autorii jafului de la Gura Humorului, cel care reclamase că mașina i-a fost furată cu câteva ore înaintea faptei, a fost săltat de acasă, ieri dimineață, de polițiști, fiind acuzat că ar fi unul dintre tâlhari.
Ioan Răileanu (42 de ani), din municipiul Fălticeni, a reclamat miercuri dimineață că persoane necunoscute i-ar fi furat un microbuz Mercedes Vito, cu numere de Italia, pe care îl lăsase parcat în apropierea locuinței sale.
Fălticeneanul le-a spus polițiștilor că avea în autoturism inclusiv telefonul mobil, precum și alte bunuri.
Oamenilor legii nu le-a fost greu să afle unde se află mașina reclamată ca fiind furată, după ce, cu câteva ore înainte, pe raza comunei Mănăstirea Humorului a fost găsit arzând un Mercedes Vito, cu numere de Italia, ulterior stabilindu-se că e vorba de una și aceeași mașină.
Microbuzul fusese folosit în noaptea de marți spre miercuri (1/2 martie a.c.) de către patru indivizi care veniseră la furat, din depozitul unui magazin situat chiar în apropierea sediului Poliției orașului Gura Humorului.
Pentru că magazinul respectiv era asigurat cu sistem antiefracție, patronul, Teodor Spânu, a primit alarma pe telefonul mobil și, însoțit de soția sa, s-a dus la fața locului să vadă ce se întâmplă.
Era în jurul orei 3.30, iar când a dat nas în nas cu hoții, care, povestește el, au smuls ușa din perete, aveau cagule pe față și încărcau nestingheriți bunuri din depozit în microbuz, spărgătorii au început să-l lovească în zona capului și a picioarelor, după care s-au urcat în mașină și au demarat în trombă.
Păgubitul a alertat imediat poliția, iar alarma s-a dat în Gura Humorului, orașul și împrejurimile lui fiind pline de filtre și echipaje de poliție plecate în căutarea tâlharilor și a microbuzului cu care se deplasau aceștia.
Spre dimineață, prin 112, s-a anunțat un incendiu la o mașină, pe raza comunei Mănăstirea Humorului.
Era chiar microbuzul tâlharilor, pe care l-au incendiat cu tot cu bunurile pe care reușiseră să le încarce până au fost prinși în flagrant, respectiv detergenți și scutece, în valoare de 6.000 de lei.
„Au fost încolțiți și și-au dat foc la mașină”, susținea Teodor Spânu.
Percheziții la Fălticeni
Ieri dimineață, la Fălticeni, s-au făcut două percheziții domiciliare, ambele la locuințe aparținând lui Ioan Răileanu.
Aseară, fălticeneanul a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, iar magistrații Judecătoriei Gura Humorului au admis propunerea, Răileanu fiind încarcerat pentru 29 de zile, sub acuzația de tâlhărie.
Din informațiile pe care le deținem, suspectul nu a recunoscut acuzațiile anchetatorilor, susținând că nu are nici o legătură cu jaful de la Gura Humorului, mașina fiindu-i într-adevăr furată.
De cealaltă parte, ofițerii bănuiesc și cine ar fi fost ceilalți suspecți ai fălticeneanului, pregătindu-le și acestora celule în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.