Suceava

Proprietarii unor blocuri achiziționate în anii `90, chemați să mai dea bani la primărie



Zeci de suceveni sunt în situația de a achita sume consistente, dacă vor să beneficieze acum de apartamentele pe care le-au achitat în urmă cu aproape 20 de ani. Aceasta este situația în care se află cei ce au contractat apartamente în blocurile 20, 21, 22, situate la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni și care multă vreme au fost o ruină în care se adăposteau doar boschetarii.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că unul din cele trei blocuri, 22, a fost finalizat și va fi recepționat vineri, ocazie cu care a invitat cumpărătorii locuințelor să vină să achite diferențele de bani, pentru a primi cheile locuințelor.
“Acolo avem două feluri de apartamente, unele contractate în anii `90 și altele licitate. De exemplu, la blocul 22 sunt șase apartamente vândute prin licitație și 12 contractate de la fosta întreprindere RAUCL. La cele licitate nu e nici un fel de problemă, singura condiție este ca proprietarii să achite și ultima rată din contract, de 10%, după care le vom înmâna cheile. Pentru apartamentele precontractate în anii `90 suntem obligați să facem o reevaluare a sumelor achitate”, a declarat Lungu.

20.000 – 30.000 de euro, completare la sumele plătite în anii `90

Pentru ca situația să fie lămurită, proprietarii apartamentelor precontractate vor fi chemați la o negociere cu municipalitatea, pentru a se pune de acord asupra sumelor care mai trebuie plătite.
“Sigur, mulți vor spune că au plătit integral apartamentul. Noi am făcut mari eforturi și ne-am chinuit vreo 2-3 ani și iată că am găsit o soluție să finalizăm aceste blocuri, lucru care părea imposibil înainte.
A fost făcută o reevaluare și actualizare a sumelor date în anii `91 și `92, și, cu mici excepții, sunt persoane care trebuie să mai dea sume consistente, chiar 20-30.000 de euro. Celor care doresc să rezolve amiabil această situație le înmânăm cheile, ceilalți au la dispoziție calea instanței”, a precizat primarul Sucevei.
În astfel de situații sunt persoane care, deși susțin că au achitat integral valoarea locuinței, în acte apar cu sume mult mai mici decât alții, care au achiziționat apartamente tot acolo.
“Eu îi înțeleg pe acei oameni, înțeleg problema morală, faptul că au așteptat atâția ani fără să aibă vreun beneficiu, dar Primăria nu a primit nici un leu din aceste apartamente. S-au dat acești bani la RAUCL, li s-a pierdut urma, nu au ajuns niciodată la Primărie, atunci când a fost transferat serviciul locativ la municipalitate”, a adăugat șeful municipalității sucevene.
Celelalte două blocuri care se află în aceeași situație, 20 și 21, vor fi finalizate până la data de 31 octombrie, după cum a rezultat din ultimele discuții purtate de primarul Ion Lungu cu firma Civica, care se ocupă de realizarea acestora.



Recomandări