Proprietarii garajelor ce vor fi demolate pe strada Ștefan Tomșa din Suceava își vor primi banii de despăgubiri în cursul lunii septembrie

Proiectul de amenajare a parcării supraterane de pe strada Ștefan Tomșa
Proiectul de amenajare a parcării supraterane de pe strada Ștefan Tomșa

Banii pentru despăgubirea sucevenilor ale căror garaje vor fi demolate pentru construcția unei parcări supraterane sunt depuși în conturi la CEC și vor putea fi ridicați de proprietari după ce o comisie din cadrul Primăriei Suceava va certifica proprietatea asupra clădirilor. Primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat, miercuri, în conferință de presă, că suma totală alocată pentru despăgubiri este de 1,5 milioane de lei. Proprietarii celor 59 de garaje de pe strada Ștefan Tomșa din municipiul Suceava vor primi sume între 2.000 și 7.000 de euro, în funcție de evaluările care au fost făcute de un expert.
Ion Lungu a precizat că deocamdată nu au fost înregistrate contestații din partea proprietarilor față de valoarea despăgubirilor acordate. Primarul și-a exprimat speranța că certificarea proprietății, de către comisie, să fie efectuată până în data de 10 septembrie, astfel ca oamenii să-și primească banii pe parcursul lunii viitoare. „Bara de garaje va fi dărâmată cu buldozerul și sperăm să pregătim terenul și să organizăm licitația pentru parcare până la sfârșitul acestui an”, a precizat Lungu.
Parcare supraterană care se va construi pe strada Ștefan Tomșa, în spatele primăriei, are o valoare estimată a investiției de 8,14 milioane de euro. Conform studiului de fezabilitate, clădirea va fi construită pe cinci niveluri – demisol, parter plus trei etaje – și va asigura în total 307 locuri de parcare. Dintre acestea, 54 de locuri de parcare sunt aferente stației de încărcare pentru mașinile electrice și 17 locuri sunt pentru persoanele cu dizabilități.
Parcarea supraterană de la baza dealului Tătărași va avea o suprafață desfășurată de 11.128 de mp, din care o suprafață de 405 mp va fi de spații verzi cu gazon și arbuști. Terasa parcării supraterane va fi deschisă și destinată activităților în aer liber, urmând să fie prevăzută cu locuri de joacă, bănci și aparate pentru sport în aer liber, dar și cu spații verzi și plante ornamentale. Înălțimea maximă a clădirii va fi de 20 de metri, iar locurile de parcare vor fi disponibile pentru mașinile cu o greutate de până în 3,5 tone.

Recomandări

Primele date oficiale despre licitația locurilor de parcare de pe strada Păcii din Suceava se vor comunica la ora 17.00

1.200 de lei s-a licitat pentru un loc de parcare în Burdujeni, în lotul 1 de pe strada Păcii din municipiul Suceava
1.200 de lei s-a licitat pentru un loc de parcare în Burdujeni, în lotul 1 de pe strada Păcii din municipiul Suceava

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare
Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora