Problema asigurării căldurii în timpul iernii, dar și prețul pe care trebuie să-l plătească fiecare pentru a-și asigura confortul termic necesar este o problemă care îi frământă pe o mulțime de suceveni.
În vreme ce unii susțin varianta montării centralelor proprii de apartament ca o alternativă la sistemul centralizat de termoficare, există multe semne de întrebare în privința rentabilității și viabilității acestui sistem de încălzire. Pe de o parte, se pune problema prețului pe care îl va avea gazul metan în momentul în care nu va mai fi menținut artificial la un nivel scăzut, în condițiile în care rezervele de gaz metan scad de la un an la altul, ceea ce automat duce la scumpirea sa, faptul că rețeaua de gaz existentă nu poate susține decât un număr limitat de consumatori, mai ales pe timp de iarnă, când consumul crește și pot apărea probleme legate de sistarea furnizării sale din surse externe, dar și taxele de poluare pe care le vor avea de plătit posesorii acestor centrale de apartament din 2012.
Creșterea prețului gazului metan – o certitudine
“Noi nu am pus piedici celor care vor să se debranșeze, e alegerea lor dacă să rămână în sistem sau nu. Dar ar trebui să se întrebe mai întâi dacă e bine ceea ce fac sau cad într-o mare capcană. Termica furnizează căldură sucevenilor de atâția ani, fără a exista probleme majore, pentru că avem oricând la dispoziție soluții pentru furnizarea căldurii și apei calde și cu combustibil alternativ și mai multe capacități de producție. Dacă celor cu gaz metan li se întrerupe furnizarea, de la o problemă pe rețea sau de la furnizorii externi, cei cu centrale de apartament nu au alternativă pentru a combate frigul iernii. Nicăieri în contractul lor nu e specificat că există obligativitatea de a le furniza oamenilor căldura, așa cum noi suntem obligați prin statut”, a declarat directorul societății de termoficare a Sucevei, Constantin Plăcintă.
Acesta a prezentat și alte aspecte, mai puțin cunoscute, ale renunțării la sistemul centralizat de încălzire, în favoarea centralelor termice de apartament.
“Asistăm în ultima vreme la un fel de campanie de denigrare a Termicii și a termoficării în sistem centralizat, care aduce prejudicii întregii comunități. Oamenii trebuie să știe că gazul metan este un combustibil a cărui destinație era de a asigura oamenilor o modalitate de a găti mai ușor alimentele și al cărui preț este menținut forțat la un nivel scăzut, lucru care nu va mai fi valabil în curând. Uniunea Europeană cere de multă vreme liberalizarea prețului și calcularea sa în mod diferit pentru consumatorii industriali și cei individuali. Toți cei care sunt păcăliți acum să aleagă încălzirea pe gaz metan se vor trezi captivi într-un sistem în care au băgat mulți bani, pentru a cheltui și mai mult, odată ce prețul gazelor va exploda, fără a avea măcar garanția că vor beneficia de căldură atunci când vor avea nevoie mai mare. Termica a dat și va da căldură sucevenilor și în cele mai grele ierni, lucru de care nu pot fi deloc asigurați cei care au renunțat la sistemul centralizat. În câțiva ani va fi o puternică criză de sistem la cei racordați la rețeaua de gaz metan. Nu se pune doar problema creșterii prețurilor, ci a cantităților de gaz metan de care vor putea beneficia. Rezerva de gaz metan a lumii este tot mai mică și atunci cei care își asigură încălzirea individuală cu acest combustibil nu vor mai avea prioritate”, a adăugat directorul Termica.
Taxă de poluare pe centralele de apartament
O altă problemă care îi va afecta pe proprietarii de centrale de apartament pe gaz metan va fi cea a taxelor de poluare, deloc neglijabile, care vor fi introduse curând: “Există directive clare din partea UE care impun României introducerea taxelor de poluare pe centralele de apartament, din 2012. Acestea se vor adăuga numeroaselor cheltuieli adiționale, de autorizare, verificări și reparații. Cine vrea încălzire pe gaz metan să știe ce îl așteaptă. Poluarea creată de centralele de apartament este mult mai mare decât cea creată de o centrală termică care alimentează întreg orașul și care e obligată să se conformeze celor mai stricte norme de mediu. Prin urmare, cei care au ales încălzirea pe gaz metan să se aștepte la taxele de poluare foarte mari, pentru că regulile în acest domeniu sunt foarte aspre”, a mai spus directorul societății de termoficare a Sucevei, care spune că, la fel ca în toate țările dezvoltate, și la noi, viitorul este al încălzirii în sistem centralizat.
Noua centrală termică a Sucevei, funcțională din iarna 2011 – 2012
În aproximativ două luni va avea loc licitația în urma căreia unui investitor privat îi vor fi puse la dispoziție terenurile pe care să construiască o nouă centrală de termoficare, care va funcționa pe combustibili alternativi, la un randament ridicat.
“Noile capacități de producție vor fi gata în aproximativ un an. Sunt deja multe companii puternice care și-au manifestat ferm intenția de a realiza această investiție la Suceava. Noua centrală va asigura costuri de producție mai mici decât ale altor alternative de încălzire, iar principalul atu al Sucevei este tocmai faptul că cea mai mare parte a sucevenilor a avut și are încredere în sistemul centralizat. Investițiile făcute în ultimii ani în modernizarea rețelelor de termoficare au îmbunătățit mult serviciile furnizate, de la asigurarea apei calde non-stop la mai bine la 30% din populația orașului, la faptul că în iarna trecută nu au mai existat avarii la furnizarea căldurii”, consideră Constantin Plăcintă.
Asigurarea căldurii în iarna care vine, la prețuri suportabile
Temerile unei părți a populației, că nu va beneficia de căldură la iarnă, sau în anii următori, sunt contrazise de directorul societății de termoficare, cea mai bună dovadă fiind faptul că pe lângă rezervele de cărbune rămase de anul trecut, de 15.000 de tone, alte 30.000 de tone de huilă vor fi cumpărate la prima licitație din acest an, începută de luni și care va fi finalizată săptămâna viitoare, odată cu negocierea finală a prețului.
“Am început deja să ne aprovizionăm cu cărbune pentru iarna care vine și intenționăm să luăm peste 100.000 de tone de huilă. Vom mai cumpăra și 2.000 de tone de păcură, care, pe lângă cele 4.000 de tone pe care le avem în rezerva strategică, pot asigura oricând căldura întregului oraș, în caz de apare vreo problemă la funcționarea pe cărbune. De asemeni, mai putem funcționa și pe gaz metan, în caz de necesitate, dacă nu mai avem alternativă”, a precizat directorul Termica SA Suceava.
Dacă, în prezent, prețul gigacaloriei furnizate populației este de 178 lei, în contextul majorării TVA-ului de la 19% la 24% și a micșorării subvențiilor acordate de stat, prețul gigacaloriei ar urma să fie modificat în cursul acestui an.
“Majorarea de preț va fi de 10% – 15%, impusă de condițiile economice actuale. Chiar și așa, gigacaloria în Suceava va costa cam 200 de lei, adică va fi printre cele mai mici prețuri din țară, în multe localității din Moldova fiind mai mare chiar și în prezent”, a explicat Constantin Plăcintă.
De altfel, un preț suportabil al gigacaloriei furnizate sucevenilor este principala condiție impusă de municipalitatea suceveană celor care vor să vină să construiască noua centrală termică care va deservi orașul, costul mai mic de producere fiind garantat de eficiența sa, mult mai mare decât a cazanelor actuale de căldură, posibilitatea utilizării masei lemnoase drept combustibil alternativ, dar și de automatizarea procesului de producție.
Căldura sucevenilor
“Proprietarii de centrale termice pe gaz vor fi puternic afectați de criza gazului și de taxele de mediu pe care vor fi obligați să le plătească”
