Proprietarii care vor să vândă sau să închirieze un imobil vor avea nevoie de un certificat de performanță energetică a clădirii, document eliberat de un auditor atestat de Ministerul Lucrărilor Publice și Locuinței. Proprietarul va trebui să prezinte certificatul la notariat în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în cazul vânzării, sau la administrația fiscală pe raza căreia se află clădirea, în vederea înregistrării contractului de închiriere, în cazul închirierii, conform unui proiect de lege aprobat, miercuri, de Guvern.
Certificatul pentru clădirile noi va fi prezentat comisiei responsabile cu recepția finală și va fi introducs în cartea tehnică a construcției.
Certificatele, însoțite de informații privind clădirile certificate și, după caz, de măsurile propuse pentru creșterea performanței energetice, sunt transmise, în format electronic, de către auditorii energetici pentru clădiri, la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții și Economia Construcțiilor, INCERC București. INCERC București centralizează certificatele și datele transmise odată cu acestea, în vederea constituirii unor baze de date specifice domeniului eficienței energetice a clădirilor.
Pentru nerespectarea obligației privind afișarea certificatului de performanță energetică a clădirii, în cazul imobilelor cu o suprafață utilă de peste 1.000 metri pătrați aflate în proprietatea sau administrarea autorităților publice sau a instituțiilor care prestează servicii publice, ca și pentru nerespectarea obligației de a prezenta certificatul la recepția finală a clădirilor noi vor fi aplicate amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 lei de către primării.
Prin proiectul de lege s-a decis și înființarea Comisiei Naționale pentru Creșterea Performanței Energetice a Clădirilor, organism de specialitate fără personalitate juridică, cu rol consultativ pe lângă minister. Comisia va fi formată din 15 membri atestați ca auditori energetici pentru clădiri.