Proprietarii care nu și-au asigurat locuințele până la 15 ianuarie 2011, fie printr-o poliță obligatorie, fie printr-una facultativă, pot fi sancționați de autoritățile locale cu amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei, a declarat, ieri, directorul general al PAID, Marius Bulugea.
Asigurarea facultativă trebuie să acopere cele trei riscuri incluse în polița obligatorie (cutremur, inundații și alunecări de teren) și în limita sumei asigurate prevăzute în aceasta, respectiv 10.000 de euro sau 20.000 de euro, în funcție de tipul locuinței
„Legea 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor este în vigoare și produce efecte. O informare de presă a Ministerului Administrației și Internelor (MAI), difuzată în data de 15 decembrie 2010, anunța că termenul limită până la care trebuie încheiată polița obligatorie, fără a risca amenzi, a fost decalat de la 15 ianuarie 2011 la 15 iulie 2011. Acest comunicat nu are valoare juridică, pentru că nu este susținut de o modificare legislativă”, a spus Bulugea.
MAI a anunțat, în 15 decembrie 2010, că proprietarii de locuințe sunt obligați să încheie asigurarea de locuință la un an de la începerea emiterii polițelor, respectiv 15 iulie 2010.
„În conformitate cu prevederile articolului 35 din Legea 260/2008, obligativitatea încheierii asigurărilor de locuințe decurge de la un an de la începerea emiterii polițelor”, se arată în precizarea MAI.
Opinia lui Bulugea este susținută și de directorul Direcției Juridice a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Marinela Nemeș, care spus că informarea MAI nu are valoare juridică și nu poate modifica o lege. Ea este și membru în Consiliul de administrație al PAID.
„Foarte mulți proprietari au înțeles, în urma anunțului MAI, preluat de mass-media, că nu mai sunt obligați să își încheie o poliță obligatorie. Lucrurile nu stau așa”, a spus Bulugea.
Potrivit datelor PAID, în intervalul 15 iulie-29 septembrie 2010, ritmul de subscriere al polițelor de asigurare obligatorie a locuințelor s-a menținut la sub 2.000 de polițe/zi. Până la sfârșitul anului trecut, ritmul de subscriere s-a înscris pe un trend ascendent, cu un vârf de 14.000 de contracte/zi, consemnat la mijlocul lunii noiembrie 2010.
„În ianuarie 2011, ritmul s-a diminuat semnificativ, ajungând în februarie la sub 400 polițe/zi, în urma comunicatului transmis de Ministerul Administrației și Internelor (MAI) în decembrie 2010, în care se anunța că termenul limită până la care proprietarii de locuințe vor trebui să încheie polițe de asigurare obligatorie a locuințelor este 15 iulie 2011”, a spus Bulugea.
El a adăugat că, potrivit informațiilor pe care le are, primarii nu au aplicat, până în prezent, amenzi proprietarilor care nu și-au asigurat locuințele.
„Nici nu ar avea cum pentru că PAID nu a trimis listele cu proprietarii care și-au asigurat locuințele. Scopul acestei legi nu este aplicarea de amenzi, ci asigurarea locuințelor. Pe de altă parte, nu toate primăriile au trimis către PAID listele cu proprietarii. Datele noastre arată că doar 55% dintre primării au trimis aceste liste”, a spus șeful Pool-ului de Asigurare împotriva Dezastrelor (PAID).
Pe lângă amendă, proprietarii care nu își asigură locuințele nu beneficiază, în cazul producerii unuia dintre dezastrele naturale definite prin Legea 260/2008 – cutremur, alunecare de teren și inundație, de nici un fel de despăgubiri de la bugetul de stat sau de la bugetul local pentru prejudiciile produse locuințelor.
Pe de altă parte, persoanele fizice despăgubite, în condițiile Legii 260/2008, pentru pagubele rezultate în urma producerii unui dezastru natural nu beneficiază de prevederile Legii 114/1996 referitoare la acordarea locuințelor sociale.
Legislația obligă proprietarii de imobile să încheie o poliță de asigurare, prima fiind diferențiată în funcție de tipul de locuință (A sau B), între 10 și 20 de euro. Valoarea asigurată a unei locuințe este situată între 10.000 și 20.000 de euro.
Potrivit Legii 260/2008, tipul A de locuință este o construcție cu structură de rezistență din beton armat, metal, ori lemn sau cu pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic, iar tipul B este o construcție cu pereți exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic.
Primele polițe de asigurare obligatorie a locuinței au fost emise începând cu 15 iulie 2010 și acoperă riscul de cutremur, inundație și alunecare de teren.