Oamenii care suferă de diabet, hipertensiune sau au un nivel ridicat al colesterolului și au animale de companie se bucură în schimb de o mai bună stare de sănătate a inimii decât cei care au o astfel de afecțiune și nu au animale, potrivit unui studiu japonez citat de Reuters.
Pentru acest studiu au fost monitorizați aproape 200 de japonezi, oamenii de știință descoperind că cei care dețineau orice fel de animal de companie aveau o variabilitate a ritmului cardiac mai ridicată.
Acest lucru înseamnă că inima reacționează mai bine la necesitățile organismului, o astfel de reacție fiind bătăile mai rapide în situații stresante. De cealaltă parte, variabilitatea scăzută a ritmului cardiac a fost asociată cu un risc mai ridicat de a muri din cauza bolilor de inimă.
Erika Friedmann, profesor la Universitatea din Maryland, a apreciat că studiul, care a fost publicat în American Journal of Cardiology, este un pas înainte față de ceea ce se știa deja despre legătura între creșterea unui animal de companie și sănătatea inimii.
Această cercetare a fost realizată de specialiști de la Universitatea Kitasato din Kanagawa, Japonia, pe baza monitorizării a 191 de persoane care sufereau de diabet, hipertensiune sau colesterol ridicat, timp de peste 24 de ore. Cercetătorii au luat în considerare și stilul de viață al voluntarilor, inclusiv acest aspect al creșterii unui animal de companie.
Circa patru persoane din 10 aveau un animal, însă, în afara acestui aspect, cele două grupuri erau asemănătoare.
Fiecare participant la studiu a purtat un aparat de monitorizare a bătăilor inimii timp de 24 de ore. La posesorii de animale de companie, circa 5% dintre bătăile inimii aveau o durată diferită cu 50 de milisecunde, în timp ce la ceilalți acest lucru se întâmpla pentru numai 2,5% dintre bătăile inimii, indicând o variabilitate mai mică a ritmului cardiac.
Deocamdată nu s-a explicat această diferență, dacă este datorată animalelor sau este o diferență între oamenii care aleg să aibă un animal de companie și ceilalți.
„Bănuiala mea este că animalele de companie reprezintă o formă de sprijin social, ducând la reducerea stresului, și pot satisface în parte, nu în totalitate, nevoia de companie”, a comentat Judith Siegel, profesor la Școala de sănătate publică din cadrul Universității California, rezultatele studiului.
Cercetătorii japonezi care au fost implicați în studiu au îndemnat la rândul lor la prudență în interpretarea rezultatelor, subliniind că nu a fost monitorizată decât o zi din viața participanților.
Cercetări anterioare au arătat că exercițiile aerobice îmbunătățesc variabilitatea ritmului cardiac.