Propolisul este cunoscut și folosit de peste 5000 de ani pentru proprietățile sale conservante, cicatrizante, infecțioase, antitumorale etc. Propolisul este o substanță cleioasă, puternic aromată, divers colorată și foarte complexă.
Din punct de vedere biologic propolisul este un produs de cules și de secreție al albinelor, din aceeași categorie cu mierea și polenul. În condiții obișnuite activitatea acestuia scade rapid odată scos din stup și mai lent după primele 2-3 ore, pentru ca în funcție de condițiile de păstrare activitatea utilă a propolisului să dispară după 1-3 ani. La rece, propolisul este o substanță solidă, dură, friabilă în așchii; la cald devine moale, maleabilă, aderentă și lipicioasă.
Modul de administrare și dozare
Propolisul are un spectru larg de activitate și de aceea se poate administra, de la caz la caz și în dozele indicate de medic. Cea mai răspîndită și în același timp cea mai veche administrare a propolisului este aplicarea lui direct pe tegument. Se încălzește un grăunte de propolis brut, se turtește și se aplică pe rană, arsură, bătătură. Pe tegumente se mai aplică și soluții alcoolice, hidroalcoolice, apoase sau uleioase și alifiile cu propolis. Pe mucoase se recomandă numai soluțiile hidrice (apoase) direct prin instilări (se pune cu pipeta picătură cu picătură), tamponări sau aerosoli. Cu soluții hidrice stabilizate, standardizate, de propolis H4 se pot face injecții, galvanoionoforeză sau ultrasonoforeză. Cu extract moale de propolis se pot face ovule sau supozitoare. Se poate lua propolisul pe cale bucală, brut sau în pilule (sub formă de propolis H1) sau sub forma unor bobițe mici, în miere sau unt, a unor amestecuri cu miere sau sirop de zahăr etc. Dozele și căile de administrare se stabilesc numai de către medic pentru fiecare bolnav și preparat utilizat. Propolisul se administrează de 3-5 ori pe zi, 10-30 zile în timpul unei cure terapeutice.
Indicații terapeutice
Prima indicație a tratamentelor cu propolis o constituie chiar înțepăturile veninoase ale albinelor. Propolisul acționează ca un real antidot, foarte puternic, al veninului de albine. Este suficient ca după înțepătura albinei să se smulgă ușor acul cu punga de venin rămas în piele și să se aplice deasupra propolis, fie în soluție apoasă, fie în soluție alcoolică, uleioasă sau chiar brut, luat imediat de pe rană, pentru ca în 1-5 minute să dispară orice reacție locală sau generală (umflătură, roșeață, durere, înțepătură, mîncărime, tulburări generale) adesea fără a fi nevoie de o altă aplicare de propolis. Pentru persoanele mai sensibile sau cînd înțepăturile sînt la față sau la cap, este de preferat să se repete aplicarea de propolis de 2-3 ori pe zi.
Rezultate excelente s-au obținut în cadrul tratamentului cu propolis al unor afecțiuni dermatologice de genul tricofitiei, în keratoze, în epidermofitii și în alte micoze cutanate (ciuperci ale pielii), în diverse eczeme, în psoriazis incipient, în boala Leiner-Moussous (bube pe pielea sugarilor), în infecțiile ochilor (irite, iridociclite, conjunctivite, retinite), în afecțiuni stomatologice (paradontoza, granulom dentar apical, în abcese dentare, în carii, în diverse forme de parodontopatii). Afecțiunile ORL în care s-au obținut rezultate excelente sînt: sinuzitele, otitele, laringitele, amigdalitele, precum și, folosind propolisul pre, intra și postoperator, în amigdalectomii (extragerea amigdalelor), adenectomii (extragerea vegetațiilor și polipilor din nas).
În afecțiuni ale aparatului digestiv propolisul are efecte miraculoase. Propolisul mai este recomandat în tratamentul afecțiunilor infecțioase acute și cronice, locale și generale, produse de o mare varietate de germeni, în bolile de iradiație, în diverse stări gripale, în rujeolă, în rubeolă, în zona Zoster și în diverse forme de herpes. În cadrul aparatului respirator rezultate excelente se obțin în corize, rinite (acută, alergică, atrofică, cronică), în polipi nazali, în adenoidite, în rinofaringite, deviație de sept nazal, tulburările provocate de amigdalite, faringite, laringite, tranheobronșite, bronșite, astm bronșic, bronhopneumonie, abces pulmonar, adenopatie traheobronșică (în acestea patru din urmă ca adjuvant), în unele intoxicații tabacice. În afecțiuni ale aparatului digestiv propolisul produce efecte miraculoase, vindecările producîndu-se în 3-7 zile: stomatită aftoasă, herpes, zoster, glosite (inflamații ale limbii), micoze bucale (candidoză), gastrite hiperacide, colite, hemoroizi, diaree cronică. În bolile aparatului renal rezultate foarte bune s-au observat în tratamentul nefritelor, cistitelor și uretritelor. În bolile sistemului neuropsihic, în diverse tulburări ale sindromului de suprasolicitare și stres propolisul a dat rezultate foarte bune. Propolisul a mai fost folosit si în anumite forme de cancer (adenocarcinom de prostată, epiteliom spinocelular, adenocarcinom tiroidian etc.), tuberculoză pulmonară și alte feluri de tuberculoză extrapulmonară, infecții cu proteus vulgaris, colibaciloză, diverse septicemii rezistente la antibioticele obișnuite.
Nu se recomandă să fie folosit în boli cardiovasculare
Oricît de uimitoare sînt efectele folosirii propolisului, acesta are și cîteva contraindicații. Nu se recomandă să fie folosit în boli cardiovasculare (cardiopatie ischemică, insuficiență cardiacă decompensată, arterită obliterantă, hipertensiune arterială), în boli renale cu insuficiență și boli hepatice icterigene. Mai există și așa numita intoleranță alergică individuală sau dobîndită în decursul tratamentului cu propolis, în acest caz instalîndu-se un șoc anafilactic care impune imediata încetare a tratamentului și administrarea unui tratament puternic antialergic. În general, pentru a evita apariția acestor contraindicații este necesar să se înceapă tratamentul cu un produs cît mai purificat și în doze cît mai mici. După 10-30 zile de tratament, în funcție de rezultate, se oprește tratamentul și în cazul rezultatelor pozitive se reia după o pauză, iar în caz de rezultate negative se abandonează.
www.tonica.ro
