PRONIA DIVINĂ

Dumnezeu nu numai creează și păstrează cele create, dar le și conduce spre ținta destinației și a desăvârșirii lor; înțelepciunea Lui guvernează cele create, văzute și nevăzute. O singură privire asupra universului, ne vorbește de Provindența divină. Dumnezeu a creat universul, dar nu l-a lăsat fără legi stabile. Fiecare lucru are rațiunea și legea lui: astrele în drumul lor, arborii care înfloresc și rodesc, animalele cu instinctele lor, florile, viețuitoarele, totul vorbește de Pronie. Lumea este ca o casă, care fără arhitect și proprietari, s-ar distruge. Dacă o corabie rămâne singură în apele oceanului, fără cârmaci și corăbieri de asemenea se distruge și scufundă. Dacă ființele fără rațiune se supun conducerii Sale suverane, cu atât mai mult ființele inteligente se mișcă în Providența Sa. Ea are secrete și mistere, la care unii găsesc soluții, dar alții rămân în insondabile prăpăstii. Lumea e făcută din elemente opuse care s-ar distruge între ele, însă ele se ajută încât totul durează de mii de ani.
„ Cerurile spun slavă lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria”, zice psalmistul, dar „ cerul va pieri…, soarele apune și cel mai mic nour îl umbrește, altfel omul ar cădea ușor în adorarea naturii”. La fel și în ordinea morală a lucrurilor, Dumnezeu are rațiuni neînțelese de oameni: sfinții cei bineplăcuți Domnului erau bolnavi, ca Sf. Pavel, ca Timotei și Trofin, etc. Noi nu înțelegem căile prin care Dumnezeu ne duce spre El. El are „ secrete de guvernare”: „nu sunt gândurile Mele și căile Mele ca ale voastre”. El e suprema bunătate, dreptate și înțelepciune. Pretenția de a înțelege Providența în toată conduita Sa, ne rămâne, în cea mai mare parte, neputincioasă. Să ne gândim că El poartă de grijă de făpturile Sale. Pronia Sa e ca un râu ce coboară de sus, și pe parcurs se desface în mii de râulețe, care udă pământul, și-l face de rodește an de an, pentru îndestularea omului și viețuitoarelor. Psalmul 103 este o capodoperă despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu:
… Tu pe toate le-ai făcut cu înțelepciune
„…Tu faci să țâșnească izvoarele în vai… Tu adapi la ele toate fiarele câmpului, în ele își potolesc setea măgarii sălbatici; păsările cerului locuiesc pe marginile lor și fac să le răsune glasul printre ramuri. Din locașul Tău cel înalt tu uzi munții și se satură pământul de rodurile Tale. Tu faci să crească iarba pentru vite și verdețuri pentru nevoile omului -, ca pământul să dea hrană: vinul care veselește inima omului, untdelemnul care-i înfrumusețează fața și pâine care-i întărește inima… Cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, Tu pe toate le-ai făcut cu înțelepciune…”.
Cap. 6 din Evanghelia după Matei, în predica de pe munte, Mântuitorul vorbește atât de frumos despre Pronia divină, care poartă grija de păsările cerului și podoaba pământului: „Uitați-vă la păsările cerului; ele nu seamănă, nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare; și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește… Uitați-vă la crinii câmpului: ei nici nu torc nici nu țes, și totuși vă spun că nici Solomon în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei”. „Nu vă îngrijorați de toate acestea căci Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele. Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”.
Pronia este o „creație continuă”, e purtarea de grijă al lui Dumnezeu pentru conservarea tuturor făpturilor. Dumnezeu nu numai creează și păstrează cele create, dar le și conduce spre ținta destinației și a desăvârșirii lor. El guvernează toate cele create văzute și nevăzute, cu toată puterea și înțelepciunea. El povățuiește, răsplătește și pedepsește, cu aceeași bunătate și dorința de îndreptare, cu care părinții își pedepsesc copiii. „Celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, toate li se lucrează spre bine”. De multe ori, dintr-un necaz sau supărare, omul poate câștiga mult mai mult. De multe ori Dumnezeu ne pedepsește aici, în lumea aceasta, pentru a ne înfățișa drepți înaintea Lui. Iar dacă cei răi huzuresc aici, nu se cade a ne tulbura, sau îndoi de dreptatea divină, căci El așteaptă întoarcerea păcătosului, cum s-a întâmplat cu cetatea Ninive (Ioan III, 4).
Prin bunătate și dreptate, Pronia colaborează cu noi. „Bătaia lui Dumnezeu”, expresie întâlnită adesea, începe unde sfârșește dreptatea omenească, adică pentru cel scăpat de sub sancțiunea legilor omenești.
În zadar ne lăudăm cu istețimea și viclenia noastră, căci deasupra tuturor e ochiul lui Dumnezeu care vede toate, urechea Lui, care aude toate și mâna Lui care înseamnă și plătește toate.
Această mână care a scris pe zidurile Babilonului „Mene, tekel, fares”, care înseamnă: am numărat, cântărit și împărțit, oricând poate pedepsi pe păcătoșii nepocăiți și trufași. Dumnezeu e bun dar e și drept. Căile Sale prin care ne conduce la scopul ultim: bucurie, suferință, fericire sau nefericire, viața lungă sau scurtă, boala sau moarte neașteptată, toate ne sunt necunoscute. Pronia este, pentru viitor, un mister -, dar pentru trecut o mare lecție. Pentru viitor avem făgăduința sfântă că secretul forței și tăria păcii viitoare stă în Dumnezeu și în apropierea noastră cu iubire și rugăciune față de El.
Bunătatea lui Dumnezeu ne cheamă la pocăință
Să înțelegem că „bunătatea lui Dumnezeu ne cheamă la pocăință” (Rom. II, 4). Nu destinul orb sau întâmplarea, ci mâna Providenței divine și forța morală conduc lumea și popoarele.
Să nu uităm a ne face zilnic rugăciunile cu smerenie și căldură ca să avem pace și tărie morală. Chiar de am pierde toate bunurile acestei vieți, să nu pierdem nădejdea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care toate le călăuzește spre folosul nostru. Să nu uităm că, „ celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, toate li se lucrează spre bine „ (Rom. VIII, 28), și că „Suferințele din vremea de acum, nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi” (Rom. VIII, 18).
(Pr. Octavian Popescu)