Pronaosul este una dintre încăperile bisericilor ortodoxe. Fiecare biserică este împărțită în mai multe încăperi distincte: pridvor, pronaos, naos și Altar, acesta fiind cea mai de cinste încăpere a bisericii, în el săvârșindu-se Sfânta Liturghie și fiind păstrate Sfintele Taine.
*
Pronaosul sau „nartexul” este acea parte a bisericilor care precedă naosul și care se mai numește și „tinda bisericii”.
Pronaosul este un spațiu liturgic destinat pocăinței. În vechime, în acest loc stăteau la slujbă diferite categorii de oameni, după starea pe care o avea fiecare: catehumenii, care se pregăteau să primească Sfântul Botez; penitenții, care se pocăiau pentru anumite păcate grave; cei care erau posedați de duhuri necurate, asupra cărora se citeau exorcismele.
Astăzi, în pronaos se săvârșesc anumite slujbe și rugăciuni prevăzute de rânduielile canonice, după cum urmează: prima parte din slujba Litiei, care are un caracter de pocăință; unele dintre laudele bisericești, precum pavecernița și miezonoptica; slujba înmormântării; unele rugăciuni legate de nașterea unui copil. Tot în pronaos mai este săvârșita și prima parte din Taina Botezului, numita „lepădările”, precum și Taina Spovedaniei.
Pe alocuri, unde pronaosul era despărțit concret de naos, prin zid sau coloane, acesta era spațiul destinat femeilor, în vremea sfintelor slujbe.
De cele mai multe ori însă, femeile stau în parte stângă, iar bărbații în partea dreaptă, atât în naos, cât și în pronaos.
Din punct de vedere arhitectonic, pronaosul are în general formă dreptunghiulară, fiind mai lung și mai încăpător decât naosul. La bisericile mai vechi, pronaosul este despărțit de naos prin zid cu ușă; zugravii aveau deci de pictat încă o suprafață importantă. La bisericile mai noi, peretele despărțitor dintre naos și pronaos a fost înlocuit cu stâlpi sau a fost suprimat total, ștergându-se astfel distincția dintre naos și pronaos, care era atât de importantă în disciplina din vechime.
*
Dacă în pronaos există două bolți, pe cea dintâi se zugrăvește scena numită „Toata suflarea să laude pe Domnul”(Psalmul 148): un cer în mijlocul căruia tronează Hristos înconjurat de îngeri, la unele biserici se adaugă chipuri de animale domestice și sălbatice, munți, ilustrându-se astfel participarea sau colaborarea lumii, a naturii și a întregii firi create la proslăvirea lui Dumnezeu; în cea de-a doua boltă se desenează alt cer, în care se ilustrează axionul liturgic al Liturghiei Sfântului Vasile. Dacă există însă o singură boltă, pe ea se zugrăvește de obicei chipul Maicii Domnului „Oranta”, cu Pruncul în medalion.
În mijlocul pronaosului tronează Maica Domnului „Oranta”, cu mâinile întinse în rugăciune, Pruncul fiind înfățișat într-un medalion, pe pieptul ei. Aceasta este înconjurată de îngeri și de proorocii mesianici. În pandantivii fiecărei turle sau la unghiurile bolților se zugrăvesc chipuri de imnografi, melozi, șezând și scriind.
Pe pereții laterali ai pronaosului, împărțiți în mai multe registre longitudinale, se zugrăvesc, în zona superioară, sinoadele ecumenice, iar în registrele de mai jos, scene principale din viața și pătimirea sfinților mucenici din calendar (sinaxarul): mineiul începe cu luna septembrie, pe peretele de răsărit, din stânga ușii de intrare în naos.
Tot în pronaos este zugrăvit și tabloul votiv al ctitorului bisericii, înfățișat în închinare, înaintea Mântuitorului, adesea ținând în mâini modelul în miniatură al bisericii ctitorite; de obicei, ctitorul este însoțit de sfântul ales drept hram pentru noua biserica. Tabloul votiv este zugrăvit adesea în registrul inferior al peretelui de apus, de o parte și de alta a ușii de intrare.
Teodor DANALACHE
Sursa: www.crestinortodox.ro
