Mai mult de jumătate dintre candidații din Suceava care și-au depus anul trecut dosarele pentru obținerea permisului de conducere nu au promovat examenele. Potrivit Instituției Prefectului, la examen s-au înscris 26.620 de candidați, iar promovabilitatea a fost de 42,5%. Conform sursei citate, anul trecut, în județ au fost eliberate 27.789 permise de conducere. Numărul posesorilor de carnete auto a ajuns la 241.334.
„În ceea ce privește înmatricularea vehiculelor, au fost înregistrate un număr total de 194.759 vehicule, mai multe cu 14.170 față de 01.01.2016, reprezentând un plus 7,84%, iar numărul deținătorilor de permise de conducere a fost de 241.334 posesori, un plus de 8.579 față de 01.01.2016, reprezentând 3,68%. În ceea ce privește înmatricularea vehiculelor, în anul 2016 au fost înregistrate un număr total de 22.131 operațiuni de înmatriculare și au fost procesate un număr de 25.613 certificate și acordate un număr de 25.133 autorizații provizorii și plăci pentru vehicule”, a se mai menționează în raportul Prefecturii Suceava.
Promovabilitate sub 50% la examenele pentru permisul de conducere susținute în 2016, în județ
