Promovabilitate de sută la sută a candidaților suceveni la proba orală de limbi moderne din cadrul examenului de bacalaureat



Probele orale ale bacalaureatului s-au încheiat ieri cu examinarea candidaților la una dintre limbile moderne studiate în anii de liceu. Toți cei aproximativ 200 de concurenți prezenți în examen au demonstrat comisiilor de testare că stăpînesc destul de bine limbile de circulație internațională, așa că nici unul dintre aceștia nu a picat examenul. Cei mai mulți concurenți, aproape 100, au primit note între 6 și 6,99 și 8 și 8,99, alți 23 de concurenți au luat între 5 și 5,99 și 40 de candidați au luat note de la 7 pînă la 7,99. Note cuprinse între 9 și 9,99 au primit 22 de candidați, în timp ce doar 12 concurenți au reușit să demonstreze profesorilor că sînt „ași” în ceea ce privește cunoașterea unei limbi moderne, și ca atare, au fost răsplătiți cu nota 10. Cei mai mulți dintre candidații acestei probe, peste 130, au susținut examenul la limba și literatura engleză, 93 au dat testul la franceză, iar cei mai puțini au ales să dea examen la rusă, germană și spaniolă, cîte trei absolvenți la fiecare disciplină. Inspectorul școlar Eleonora Bulboacă a precizat că „un singur candidat din cei înscriși a absentat, și nici unul nu a fost eliminat din concurs”. De luni, candidații suceveni vor continua bacalaureatul cu proba scrisă la limba și literatura română, materie la care în vară au picat cei mai mulți dintre concurenți. Cu toate că inițial trebuiau să susțină această probă 344 de concurenți, în examenul de luni vor intra doar 303 candidați, 41 de elevi pierzîndu-și dreptul de a continua concursul fie pentru că nu au promovat proba orală de limba și literatura română, fie pentru că au absentat la una din primele două testări susținute pînă acum.