În actuala lume profană profund desacralizată („Dumnezeu este mort” – Friedrich Nietzsche) și, de aici, sever dezechilibrată spiritual, caracterizată în principal de hedonism (sub toate formele și manifestările sale), apariția unei lucrări care pune acut problema „vieții viitoare”, de după moarte, poate stârni atât nedumerire, admirație, furie cât și dialoguri sau controverse.
Interesant este faptul că toată această desacralizare (în fapt, „vrăjire”) a lumii, declanșată în lumea europeană de către curentele cultural-filosofice specifice Renașterii, urmate pe filieră spirituală și absolut logică de cele corespunzătoare iluminismului, pozitivismului, marxismului, psihanalizei și … satanismului nu au putut ucide introspecția simultan psihologică, filosofică și religioasă a oamenilor: mai există ceva după moarte sau totul se termină odată cu intervenția sa?
Folosind cu măiestrie învățăturile și datele religiei, filosofiei, psihologiei, parapsihologiei, științei medicale în general (cu referire specială la neurologie și psihiatrie), ca și cele oferite de relatările despre decorporalizare suferite de o serie de persoane și relatate personal autorului, lucrarea preotului paroh Valentin Pușcașu (parohia ortodoxă din Țibeni, județul Suceava) – Moartea și Viața Viitoare – vine să demonstreze indubitabil că există viață după moarte. Citind în mod onest această lucrare, conștientizăm că, prin moarte, oamenii intră în altă dimensiune a existenței lor.
Demersul științific al autorului se derulează pe parcursul a 15 capitole, cu titluri care trimit invariabil spre esențe: Sufletul – veșnicia din om; Fenomenul de decorporalizare; Fenomenul de moarte clinică și experiențele la limita dintre viață și moarte; Moartea și despărțirea sufletului de trup; Rugăciunile celorlalți împiedică plecarea sufletului din trup; Judecata particulară (cu subcapitolele Retrospectiva în cadrul experiențelor la limita morții și Învățătura despre vămile văzduhului); Înșelări diavolești; Învățături greșite (cu subcapitolele Spiritismul și Reîncarnarea); Rugăciunile pentru cei morți și folosul lor; Raiul; Îngerii; Iadul; Diavolii; Învierea Generală și Întâmplări greu de explicat.
Capitolele 3 și 4 ale acestei cărți ni s-au părut a fi cele „de greutate”, atât ca dimensiune tipărită, cât și ca argumentare științifică.
În capitolul 3, de pildă, se vorbește foarte mult de fenomenul de decorporalizare, studiat din punct de vedere medical. Din numeroasele exemple de oameni de știință care au studiat acest fenomen inserate în acest capitol supunem atenției cititorului două exemple pe care noi le considerăm cele mai relevante:
„Dr. Penny Sartori a fost timp de 21 de ani asistentă medicală. A lucrat la terapie intensivă 17 ani și a asistat mii de muribunzi. Și-a pregătit timp de 8 ani doctoratul, motiv pentru care a intervievat o mulțime de pacienți care au supraviețuit morții” (pagina 93).
„Dr. Melvin Morse, profesor de pediatrie la Universitatea din Washington, lucrează la Spitalul de Copii din Seatle. Dorind să demonstreze că dr. Moody (Raymond Moody, inițiatorul cercetărilor asupra experiențelor la granița dintre viață și moarte, nota noastră) s-a înșelat, a ajuns să-i confirme cercetările cu metode științifice. El a tras două concluzii importante.
1. Pentru a trăi o experiență la limita vieții subiectul trebuie neapărat să treacă pe lângă moarte și
2. O experiență de moarte iminentă nu poate fi provocată de o supradoză medicamentoasă” (pagina 129).
Capitolul 4 conține multe relatări medicale interesante, privitoare la starea dintre viață și moarte a unor persoane. Inserăm, spre edificarea cititorilor, doar o relatare care privește experiența personală a autorului, care a fost martor la acest tip de cazuri.
„Am avut ocazia ca preot să citesc rugăciuni de dezlegare mai multor muribunzi, în spitale, menținuți de aparatura medicală, dar și acasă, la domiciliul lor. Deși familiile m-au asigurat că muribunzii sunt inconștienți și nu au niciun fel de reacție, am descoperit că aceștia știau perfect cine sunt, de ce am venit și ce fac” (pagina 167).
La finele lecturării acestei cărți captivante, supunem cititorului o serie de concluzii personale.
În primul rând, trebuie să menționăm că lucrarea părintelui Valentin Pușcașu nu are nici un fel de parti-pris-uri creștine, ortodoxe sau de orice altă natură, ci este în proporție de peste 90% o lucrare strict științifică! Evident, restul este ocupat de învățături moral-religioase.
Autorul folosește o bibliografie considerabilă (194 cărți, 110 studii și articole), pe baza cărora face nu mai puțin de 1633 trimiteri de subsol.
În cadrul bibliografiei folosite se remarcă în principal Biblia, Talmudul, Zoharul și Kabbala, operele unor Părinți și scriitori bisericești (în principal ortodocși dar și romano-catolici), precum și o parte dintre operele unor nume ilustre ale culturii și științei universale: Homer, Platon, Aristotel, Diogene Laertios, Sfântul/Fericitul Augustin, René Descartes, Jan Amos Comenius, Emanuel Swedenborg (filosof și teosof suedez), celebrul romancier Giovanni Papini, faimosul psiholog Carl Gustav Jung.
În plus, putem presupune că autorul a folosit și metoda interviului, relatând în capitolele 3 și 15 crâmpeie din 3 experiențe de decorporalizare trăite de 3 enoriași ai săi din Țibeni: Viluța Clipa (iulie 1962, experiență relatată în capitolul 3), Liviu Teodorovici (experiență din 2018, capitolul 3), Silvia Ioniță, care a trăit în 1961, la vârsta de 9 ani, experiența „răpirii la cer” (capitolul 15). În plus, în capitolul 5, autorul relatează cazul unei alte enoriașe a sa, Eleonora Teodorovici, care și-a revenit după 7 săptămâni de comă însă, se pare, nu a trecut printr-o experiență de decorporalizare. La întrebarea explicită a părintelui Pușcașu în acest sens, Eleonora Teodorovici a arătat „că nu-și amintește nimic” (pagina 190).
Lucrarea este scrisă într-un stil elegant, cu remarcabile valențe literare, însă fiecare pagină a sa îndeamnă cititorul onest la (auto) interogații și (auto) reflecții autentic religioase (sau pur și simplu spirituale), nu retorice…
În al doilea rând, autorul nu abdică de la, și, cu atât mai puțin, nu atacă prin această lucrare dogmele creștinismului răsăritean, așa cum ar fi tentați să creadă unii cititori, pornind de la titlul sau de la citirea superficială, în diagonală, a acestei cărți. În plus, foarte important, deși din rândurile sale transpare trăirea ortodoxă autentică, autorul nu face nici prozelitism religios și nici nu atacă alte religii (cu excepția satanismului, care este de fapt o antireligie).
Lucrarea analizată nu reprezintă cartea de debut a autorului. El a mai publicat un Dicționar onomastic (Suceava, Editura Lidana, 2014), Evenimente și obiceiuri legate de Nașterea Domnului (Suceava, Editura Accent Print, 2015), De ce S-a botezat Iisus la 30 de ani? Botezul copiilor (Suceava, Editura Lidana, 2016) și lucrarea monografică Țibeni. Popasuri în timp (Suceava, Editura Mușatinii, 2017).
Putem conchide astfel că, pe baza harului scriitoricesc incontestabil pus de Dumnezeu și a experienței anterioare de concepere și publicare a celor patru cărți mai sus menționate, părintele Valentin Pușcașu a reușit să ofere prin lucrarea Moartea și viața viitoare, un set de informații, reflecții și interpretări esențiale privitoare la o dimensiune divină și umană mult prea des ocultată în zilele noastre: cea a vieții de după moarte.
Citită cu lipsă de prejudecăți, în mod onest, lucrarea aceasta, pe care o recomandăm atenției cititorilor, se înscrie în seria lucrărilor care militează pentru „de-vrăjirea” lumii, prin denunțarea desacralizării, care a generalizat hedonismul universal din zilele noastre. De aceea, autorul binemerită recunoștința cititorilor îndrăgostiți de autentic, de Adevăr.
Valentin Pușcașu, Moartea și viața viitoare, Suceava, Editura Lidana, 2018, 432 pagini.
(Conf. univ. dr. Florin PINTESCU, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava)
