Amânare

Proiectul „Taxei de solidaritate cu Termica”, retras de primarul Lungu



Ion Lungu: „Îmi asum retragerea acestui proiect, vreau să am și o discuție cu asociațiile de proprietari pe această temă”
Ion Lungu: „Îmi asum retragerea acestui proiect, vreau să am și o discuție cu asociațiile de proprietari pe această temă”

Proiectul referitor la modificarea regulamentului privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobile de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire și apă caldă de consum, sau în traducere „taxa de solidaritate cu Termica”, a ridicat, ieri, tensiunea consilierilor locali.
Inițial, la prezentarea proiectului care obligă locatarii care au centrale de apartament să plătească mai mult pentru energia termică utilizată în bloc, primarul Ion Lungu a spus că este corect ca cei care au avut bani să-și instaleze centrale să plătească mai mult din costul facturii la energia termică. „Ordinul ANRSC este benefic deoarece repară inechități grosolane. Condominiul așa a fost construit, cu sistem de termoficare centralizat. Cine nu vrea să stea, să se mute la casă. Este o solidaritate cu cei care n-au avut bani să-și pună centrale”, a spus Lungu. El a afirmat că suma pe care ar avea-o de plătit cei cu centrale nici măcar nu este mare, de „doar 300.000-400.000 pe lună”, în lunile în care s-ar achita 30 la sută din valoarea facturii la energie termică”, și asta pentru că „noi îi apărăm pe oamenii mai nevoiași, suntem solidari cu ei”.
Social-democratul Ovidiu Donțu a spus însă că ordinul Autorității Naționale de Reglementare Servicii Comunale referitor la repartizarea costurilor comune are alt sens decât cel al proiectului supus aprobării Consiliului Local Suceava.
„Noi mergem prin această hotărâre de consiliu local mai departe decât ordinul ANRSC și este ilegal. Ordinul nr.243 se referă numai la cei cu repartitoare de costuri, noi trecem direct la procente”, a spus Donțu.
Lungu și-a supărat colegii consilieri din PD-L

Donțu a fost susținut și de colegii săi de partid, Neculai Bosancu și Cornel Cașu, care au afirmat că deja au fost informați de locatari cu centrale proprii că refuză categoric să plătească aceste costuri suplimentare pentru un serviciu pe care nu l-au solicitat și pentru care nu au contracte și că vor acționa municipalitatea în judecată.
Consilierii PSD au mai spus, pe un ton destul de ridicat, că trebuia mai multă atenție la redactarea proiectului de hotărâre de consiliu local și la concordanța cu ordinul ANRSC.
Primarul Lungu a fost de acord că problema mai trebuie analizată și a anunțat că retrage proiectul de pe ordinea de zi și îl amână până la ședința din septembrie a deliberativului. Acest lucru i-a nemulțumit pe o parte dintre colegii săi din PD-L, care au fost de părere că Lungu a cedat nepermis în fața PSD.
„Îmi asum retragerea acestui proiect, vreau să am și o discuție cu asociațiile de proprietari pe această temă. Rog consilierii PD-L să mă înțeleagă de ce am amânat proiectul. Este foarte important să discut acest lucru și la ședința cu asociațiile de locatari”, a precizat primarul.
El a mai spus că personal este printre cei nemulțumiți de legea referitoare la repartitoare, deoarece de când și-a instalat aceste aparate de măsură plătește mai mult decât înainte, dar știe că energia termică trebuie plătită, cu atât mai mult cu cât Termica Suceava „este într-o situație disperată”.
Conform proiectului de hotărâre retras ieri, plata facturii la energia termică dintr-un bloc ar reveni în procent de 30-50 la sută tuturor locatarilor, inclusiv celor care au centrale termice pe gaz metan, și doar 50-70 la sută abonaților la sistemul de termoficare centralizat. Reglementarea nu are nici o legătură cu nivelul veniturilor locatarilor, un pensionar sau un proaspăt șomer, cu centrală termică instalată pe vremea când avea serviciu, plătește cotă parte din factura vecinului abonat la Termica SA, chiar dacă acesta are venituri de zece ori mai mari. Solidaritatea pentru care posesorii de centrale plătesc ce nu consumă nu este cu vecinii necăjiți, ci cu societatea de termoficare Termica.




Recomandări

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava
Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava

Creștere de 33% a consumului de energie termică în sistemul centralizat de termoficare din Suceava, din cauza gerului

Sucevenii racordați la sistemul centralizat de termoficare al municipiului au înregistrat o creștere de 33% la energia termică utilizată în ultimele zile
Sucevenii racordați la sistemul centralizat de termoficare al municipiului au înregistrat o creștere de 33% la energia termică utilizată în ultimele zile