Potrivit secretarului județului

Proiectul pentru înființarea Regiunii Bucovina nu are aviz de legalitate

Proiectul inițiat de consilierii județeni ai PDL Suceava pentru însușirea de către Consiliul Județean Suceava a unui apel de înființare a Regiunii Bucovina în procesul de regionalizare a României nu a primit aviz de legalitate din partea secretarului județului. În proiectul care va ajunge în dezbaterea deliberativului județean în ședința de vineri 19 iulie a.c. se precizează că în situația în care ar fi adoptat, Consiliul Județean urmează să susțină la toate instituțiile și autoritățile publice înființarea regiunii Bucovina. Potrivit documentului întocmit de consilierii PDL se precizează că regionalizarea este un proces necesar în actuala etapă de dezvoltare a României, și poate contribui la o mai bună atragere a fondurilor europene, o dezvoltare echilibrată a tuturor zonelor țării, precum și servicii administrative mai bune, mai ieftine și mai accesibile pentru toți cetățenii. „Din păcate, actualul proiect privind regionalizarea țării nu răspunde acestor cerințe, mai ales în ceea ce privește Regiunea Moldova Nord”, se precizează în „apelul” întocmit de consilierii PDL. Aceștia susțin înființarea a două regiuni administrative în cadrul fostei Regiuni de Dezvoltare Nord – Est, una dintre acestea urmând să se numească Bucovina.
Consilierii PDL mai amintesc faptul că Bucovina are argumente istorice, economice, strategice și culturale pentru a deveni o viitoare regiune a României. În același document se mai precizează în înființarea a două regiuni administrative în această zonă a țării ar îndeplini și cerințele Uniunii Europene cu privire la numărul de locuitori ai unei regiuni.

Recomandări

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”

„Mâini unite – visuri împlinite”, proiect educațional la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți

„Mâini unite – visuri împlinite”, proiect educațional la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți
„Mâini unite – visuri împlinite”, proiect educațional la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți

Descoperirile arheologice de la Mănăstirea Humorului, valorizate odată cu finalizarea lucrărilor de restaurare

Crăciunul francofon – cultură, emoție și educație – Proiect educațional desfășurat la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni