Discuții

Proiectul Legii învățământului superior, în dezbatere publică

Proiectul de lege a învățământului superior elaborat de Ministerul Educației și Cercetării este, de marți, în dezbatere publică pe site-ul instituției, noul act normativ având ca scop, printre altele, crearea unor structuri flexibile și moderne în universități, compatibile celor europene.
Mircea Mureșan, purtător de cuvânt în MEdC, a declarat, ieri, că proiectul își propune să redefinească principiile care coordonează misiunea instituțiilor de învățământ superior, crearea unor structuri flexibile și moderne în componența sistemului național de învățământ superior, definirea clară și riguroasă a comunității universitare și programelor de studiu, cât și stabilirea principiilor care orientează definirea curriculară a programelor de studii universitare.
De asemenea, inițiativa legislativă a MEdC va reglementa componența regulamentelor instituționale proprii, disciplinele din planul de învățământ și își propune să asigure cadrul necesar instituirii unei conduceri mai flexibile și o mai clară definire a patrimoniului universităților.
Un capitol aparte este dedicat noilor fundamente ale finanțării instituțiilor de învățământ superior.
„În materie de conducere a învățământului superior nu există, de regulă, un statut al conducerii instituțiilor de învățământ superior, nu există o delimitare clară între conducerea deliberativă și conducerea executivă a universităților, există o suprapunere nefirească între atribuțiile ministerului și cele ale organismelor deliberative în ce privește confirmarea conducerilor executive a universității”, a mai spus Mureșan.
Mai mult, universitățile nu pot în acest moment să-și stabilească autonom structurile proprii de conducere, responsabilitățile conducerii executive a universității, facultății, departamentelor și catedrelor nu sunt cuprinse în contracte de performanțe cu clauze clar definite, nu este conturat clar rolul instituțiilor statului în conducerea învățământului superior.
Referitor la patrimoniul instituțiilor de învățământ superior s-au constatat numeroase incertitudini privind definirea și statutul patrimoniului acestora, tipurile de fonduri de care dispun universitățile, dar și faptul că universitățile nu sunt stimulate să obțină și alte resurse financiare decât fondurile publice, criteriile de finanțare nu sunt bazate pe calitatea programelor de studii oferite și de performanțele obținute în cercetarea științifică, deficiențe manageriale de ordin financiar și contabil al universității, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Proiectul Legii învățământului superior face parte dintr-un pachet de legi referitoare la sistemul național de educație.

Recomandări

25 de costume tradiționale, marca „Port Străbun”, au ajuns la școala gimnazială din Trifești. Frumoasa bucovineancă Mihaela Florea a înființat aici Ansamblul „Plaiuri Negruzzene”

25 de costume tradiționale, marca „Port Străbun”, au ajuns la școala gimnazială din Trifești. Suceveanca Mihaela Florea a înființat aici Ansamblul „Plaiuri Negruzzene”
25 de costume tradiționale, marca „Port Străbun”, au ajuns la școala gimnazială din Trifești. Suceveanca Mihaela Florea a înființat aici Ansamblul „Plaiuri Negruzzene”

Profesori și elevi ai Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava – promotori ai excelenței europene în educația din domeniul lactatelor, prin participarea la proiectul AEDIL Dairy CoVE

Toți directorii unităților de învățământ din Suceava și inspectorii școlari generali din Moldova – „Împreună pentru viitorul educației”

CAR Învățământ Fălticeni ajunge la 29 de sucursale în județul Suceava – noi deschideri la Drăgușeni, Todirești și Zvoriștea