Investiții

Proiectul ISPA II va aduce Sucevei încă 140 de milioane de euro



Ion Lungu: “Banii vor fi folosiți în primul rând la reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare”
Ion Lungu: “Banii vor fi folosiți în primul rând la reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare”

Municipalitatea suceveană va beneficia de fonduri de 140 de milioane de euro, din bani europeni, pentru modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare, atât în toate cartierele orașului (inclusiv Laniște și Tătărași), cât și în localitățile limitrofe – Plopeni, Mereni și Sf. Ilie. Proiectul, al cărui masterplan va fi supus aprobării Consiliului Local Suceava în ședința de mâine, urmează a fi finalizat în 2038.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a explicat că banii vor veni în etape, prima tranșă, de 34 de milioane de euro, din fondurile de coeziune, urmând a fi alocată în perioada 2010 – 2013.
“Banii vor fi folosiți în primul rând la reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare, la modernizarea stațiilor de pompare și a rețelelor de distribuție. E un proiect foarte important, la care, din păcate, în 2004 s-au pierdut aproape 30 de milioane de euro. Nu vreau să ne mai întoarcem în istorie, dar se știe de ce
s-au pierdut atunci banii, pentru că nu s-a depus documentația la timp. Când am venit primar, am recuperat cât am putut, dar e bine că putem merge pe etapa a II-a, încât tot orașul să beneficieze de modernizarea și extinderea rețelelor de apă potabilă și canalizare”, a declarat Ion Lungu.
În prezent, în municipiul Suceava se fac lucrări ISPA în valoare de 52,5 milioane de euro, care trebuie finalizate până la 31 decembrie 2010.