Proiectul „Împreună pentru pace”, la Școala Gimnazială Corocăiești

Proiectul „Împreună pentru pace”, la Școala Gimnazială Corocăiești
Proiectul „Împreună pentru pace”, la Școala Gimnazială Corocăiești

În perioada 12-20 noiembrie, elevii Școlii Gimnaziale Corocăiești au participat la proiectul „Împreună pentru pace”,desfășurat în cadrul celei de a XVIII-a ediții a Săptămânii Educației Globale. La proiect au participat 67 de preșcolari, 280 de elevi din clasele I-VIII, 25 de cadre didactice și 25 de părinți.
Acțiunile s-au desfășurat în parteneriat cu Poliția comunei Verești, cu dispensarul din satul Corocăiești și cu Primăria Verești. Programul activităților a inclus, după cum ne-au spus organizatorii, următoarele teme: „Covorașul păcii”, atelier de creație plastică și literară desfășurat pe holurile școlii în timpul pauzelor, în cadrul căruia elevii au scris sau au desenat mesaje pentru pace; „Mesagerii păcii și ai prieteniei”, activitate culturală la care un băiat și o fată, îmbrăcați în alb, au împărțit colegilor ecusoane și cocarde cu simboluri ale păcii; „Holurile păcii sunt colorate”, activitate de creație plastică; „Maratonul păcii”, competiție sportivă pe parcursul căreia elevii au alergat și au purtat pe tricouri mesaje de pace; „Porumbeii vă aduc mesajul nostru de pace”, scrierea unor mesaje pe bilete care au fost prinse la piciorușele unor porumbei voiajori și lansarea porumbeilor; „1.000 de cocori”, confecționare de cocori folosind tehnica origami în cadrul orelor de educație plastică și expunerea lor pe holurile școlii; „Eu doresc să trăiesc în pace! Tu dorești să trăiești în pace!”, activități educative desfășurate după finalizarea programului: elevii au dăruit persoanelor pe care le-au întâlnit pe drum ecusoane și pliante confecționate de ei.

Recomandări

Elevii de la clasele pregătitoare din Verești, Corocăiești și Bursuceni au primit ghiozdane în prima zi de școală

Profesori și elevi de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, în Turcia, în cadrul unui proiect Erasmus+ de prevenire și combatere a bullyingului