Investiții

Proiectul de modernizare a Aeroportului „Ștefan cel Mare” a fost finalizat în mod oficial

Președintele CJ Suceava și conducerea aeroportului au susținut coferința de închidere a proiectului de modernizare
Președintele CJ Suceava și conducerea aeroportului au susținut coferința de închidere a proiectului de modernizare

Proiectul de modernizare a Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava a fost finalizat în mod oficial. În cursul zilei de ieri s-a desfășurat conferința de închidere a proiectului „Modernizare suprafață de mișcare și balizaj, turn de control și amenajarea terenului în vederea amplasării sistemului de navigație tip ILS” la Regia Autonomă Aeroportul „Ștefan cel Mare”, la care au participat președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, precum și directorul aeroportului, Ioan Măriuța, și managerul de proiect, Marius Grosu.
La începutul intervenției sale, directorul aeroportului, Ioan Măriuța, a amintit că semnarea contractului pentru realizarea lucrărilor s-a făcut pe data de 28 octombrie 2011. Contractul a avut ca termen de finalizare data de 25 octombrie 2015, mai puțin lucrările suplimentare de siguranță pentru respectarea condițiilor impuse de un regulament european, care au avut ca termen data de 10 decembrie 2015.
„Cu bucurie putem spune că am definitivat lucrările la acest proiect”, a spus ieri Ioan Măriuța. El a ținut să mulțumească echipei care a implementat acest proiect, formată din salariați ai aeroportului, precum și tuturor celor care au sprijinit acest proiect începând cu anul 2011.
La rândul său, directorul adjunct al aeroportului și managerul proiectului, Marius Grosu, a ținut să precizeze că indicatorii tehnico-economici din proiect au fost realizați în proporție de 100%, și chiar de 108% dacă sunt incluse și lucrările de siguranță impuse de regulamentul european nr. 139, care inițial nu erau incluse printre investiții.
Aeroportul Suceava, al doilea pe țară din punctul de vedere al portanței pistei de decolare/aterizare
Marius Grosu a amintit că proiectul a presupus extinderea lungimii pistei de decolare/aterizare, la 2.460 de metri, cu o lățime de 45 de metri, precum și modernizarea căilor de rulare și modernizarea platformei de îmbarcare, aceasta având în momentul de față o lungime de 275 de metri și o lățime de 113,5 metri. În momentul de față platforma are o capacitate de șase avioane, patru de tip C, modelul SAB 2000 folosite de Tarom, și două de tip D, respectiv Airbus 318 sau 320, și Boeing 737, aeronave folosite în momentul de față de companiile low-cost, dar și de Tarom.
Marius Grosu a subliniat faptul că un lucru foarte important rezultat în urma lucrărilor de modernizare este creșterea portanței pistei de aterizare/decolare și a platformei aeroportului. Grosu a arătat că dacă înainte de începerea lucrărilor pista avea o portanță (PCN) de 14, în momentul de față acest indicator are valoarea de 110. „Avem o pistă cu o portanță superioară, al doilea aeroport din țară din acest punct de vedere, după cel din Cluj. Asta înseamnă o durată de viață foarte mare a pistei”, a spus Marius Grosu. El a amintit și de faptul că în cadrul proiectului a fost modernizat și sistemul de balizaj, s-au construit un nou turn de control, o uzină electrică și a fost amenajat terenul pentru montarea sistemului de navigație ILS. Grosu a amintit că noul sistem de navigație ILS, pe care Romatsa a început să-l monteze, va permite aterizarea aeronavelor la o vizibilitate de 350 de metri.
La rândul său, președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a ținut să le mulțumească tuturor celor care s-au implicat în ducerea la final a acestui proiect de modernizare a aeroportului.
„A fost o muncă la un proiect unic în România. Dar munca merge mai departe, pentru că în fiecare an trebuie să avem în vedere noi tipuri de investiții”, a spus Nechifor. El a precizat că speră ca în curând să fie finalizați indicatorii tehnico-economici și studiul de fezabilitate pentru amenajarea terminalului 2 de plecări și sosiri internaționale și pentru transporturile cargo, care ar urma să funcționeze în pavilionul central și în patru clădiri ale actualului Centru Economic Bucovina. „Sperăm să finalizăm sistemul de navigație ILS, pentru a putea fi disponibil începând cu luna martie 2016”, a spus Nechifor, care a mai adăugat că în viitor va fi nevoie și de investiții în resursele umane. „Avem o echipă de profesioniști aici la Aeroportul «Ștefan cel Mare», și trebuie să lucrăm atât la motivare, cât și la angajare”, a mai spus Nechifor.
Valoarea totală a proiectului de modernizare a Aeroportului „Ștefan cel Mare” Suceava a fost de 32,5 milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene, guvernamentale și de la bugetul județului.

Recomandări

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Gheorghe Șoldan a cerut urgentarea lucrărilor de modernizare a unuia dintre cele mai spectaculoase drumuri din județ, Panaci – Bilbor

Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița
Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava