Consiliul Județean Suceava a finalizat un proiect cu finanțare europeană în vederea informatizării acestei instituții. Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice”, valoarea totală fiind de 2,09 milioane de lei, din care 1,55 milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă. Vicepreședintele CJ Suceava Vasile Ilie a spus că scopul proiectului a fost de a transforma infrastructura actuală a administrației publice, bazată pe tehnologii clasice, într-un sistem informațional apt să optimizeze funcționarea tuturor structurilor din cadrul administrației județene. Proiectul, intitulat „Sistem integrat pentru performanța actului administrativ, prin implementarea soluțiilor de E-Guvernare, în cadrul Consiliului Județean Suceava”, a fost realizat de firmele Assist Software și IndSoft. Vasile Ilie a mai arătat că beneficiarii acestui proiect sunt cetățenii și agenții economici, prin crearea unui canal de comunicare transparent, astfel încât timpul petrecut la ghișeele CJ Suceava va fi redus semnificativ, dar și personalul administrației județene care are la dispoziție în momentul de față sisteme informatice de ultimă generație, precum și o bază de date cu informațiile de care au nevoie pentru a-și desfășura activitatea.
„Acest sistem modern, integrat, oferă eficiență și eficacitate întregii activități a Consiliului Județean Suceava, constituind în același timp un furnizor de date corecte și actuale pentru aplicațiile de suport al deciziilor. De asemenea, sistemul informatic integrat realizează gestionarea în mod unic a tuturor categoriilor de date și a informațiilor din instituția noastră. Acest sistem oferă soluții pentru activitățile financiar – contabile, de buget, de personal – salarizare și de gestiune a documentelor”, a spus Ilie.
El a mai adăugat că tot prin acest proiect, la intrarea în Consiliul Județean au fost amenajate două infochioșcuri, cu ajutorul cărora populația poate să obțină toate informațiile de care are nevoie cu privire la activitatea CJ Suceava, precum și circuitul documentelor solicitate de la această instituție.
„Ca exemplu, la aceste infochioșcuri cetățenii pot obține informații privind documentele de care au nevoie pentru o autorizație de construcție, demolare sau altele asemănătoare.
Aceste infochioșcuri sunt o interfață deschisă către populație și către firme, acestea din urmă putând verifica mai ușor care este stadiul certificatelor și al autorizațiilor solicitate de la Consiliul Județean. Acum se poate verifica mai ușor traseul oricărei hârtii pe care cineva a depus-o aici, fără a mai merge din birou în birou pentru a vedea ce se întâmplă cu respectivul document. De asemenea, acest sistem ne permite să fim mai prompți, mai bine informați și să luăm măsurile ce se impun pentru a rezolva repede și eficient probleme care pot să apară”, a declarat Ilie.
Investiție
Proiectul de informatizare a Consiliului Județean a fost finalizat
