Proiectul de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe în timpul vacanței parlamentare, adoptat

Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare a fost adoptat, vineri, de Camera Deputaților, forul legislativ decizional, cu 177 de voturi, fiind de asemenea înregistrate 56 de voturi „împotrivă” și 4 abțineri, informează Mediafax. Potrivit proiectului de lege, Guvernul este abilitat să emită ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, în domenii ca sănătate, finanțe publice și economie, dezvoltarea regională și administrație publică, muncă, protecție socială, fonduri europene, justiție, transporturi și infrascructură, educație, cercetare, agricultură, mediu, dar și „prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege”.Comisia juridică a Camerei Deputaților a aprobat, în 9 decembrie, fără modificări, textul legislativ.Plenul Senatului a adoptat 8 decembrie, în forma inițială, fără modificări, proiectul de lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare până la momentul convocării noii sesiuni în luna februarie.

Recomandări

Senatul a adoptat o inițiativă legislativă a USR prin care soții pot să-și aleagă ce nume vor după divorț

Florin Pușcașu acuză Guvernul că a încălcat principiul separației puterilor în stat prin schimbarea termenului la CCR în privința majorării taxelor pe proprietate

Foștii deținuți politici acuză Statul Român de „acte samavolnice” împotriva persoanelor persecutate în perioada comunistă

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea: „Ordonanța Trenuleț a fost adoptată de Senat fără dezbatere și fără respect pentru români”