Proiectul „Bucovina, pol de dezvoltare turistică”

Președintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur
Președintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur

Președintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, va prezenta în Parlament proiectul „Bucovina, pol de dezvoltare turistică”. Într-o declarație politică pe care o va prezenta în fața senatorilor, Gheorghe Flutur arată că turismul reprezintă un domeniu foarte important în dezvoltarea durabilă a fiecărei regiuni, motiv pentru care investițiile din acest domeniu trebuie să constituie o prioritate. Flutur a declarat că România are nevoie de un program special pentru turism care să fie negociat cu Comisia Europeană pentru ca în cadrul finanțării europene 2014-2020 să fie promovați poli de dezvoltare turistică, prin care să se finanțeze proiecte de construire de infrastructură turistică, dar și încurajarea asocierii în turism.„Așa cum guvernarea PDL a creat acei poli de dezvoltare urbană prin care mai multe capitale de județ au obținut finanțare europeană pentru proiecte de investiții, așa ar fi benefică realizarea unor poli de dezvoltare turistică”, spune liderul PDL Suceava. El a precizat că Bucovina este una dintre principalele zone turistice ale României datorită condițiilor de relief favorabile de care dispune, a frumuseții peisajelor, a purității aerului, apelor, zonelor montane, a tradițiilor și obiceiurilor populare păstrate până în zilele noastre, a specificului gastronomiei moldovenești și nu în ultimul rând datorită ospitalității binecunoscute a localnicilor.

Recomandări

FINALIZAREA PROIECTULUI Achiziția de echipamente și software pentru dezvoltarea activității la SC STATUS IDC SRL

LANSAREA PROIECTULUI CERCETARE – DEZVOLTARE ȘI PRODUCȚIE SISTEME INTELIGENTE DE ILUMINAT PUBLIC LA FLY SOFT SRL

Primarul din Cacica, Dinu Ciuc, vrea să readucă balneația în centrul dezvoltării comunei: „Avem un potențial terapeutic care nu trebuie ignorat”

Vatra Dornei lansează primul Bike Park din Nord-Estul României, o nouă atracție pentru pasionații de ciclism și aventură

Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate
Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate