Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, în colaborare cu Centrul de Plasament de Tip Familial „Colț Alb” și Centrul de Plasament „Speranța”, organizează astăzi, la ora 14.00, la Centrul de Plasament „Colț Alb”, festivitatea de premiere a celor mai merituoși elevi participanți la proiectul “Ajutor la teme”.
Biblioteca Bucovinei derulează pentru al treilea an consecutiv proiectul „Ajutor la teme”, pe perioada semestrului al II-lea al anului școlar în curs, proiect ai cărui beneficiari sunt copii și tineri instituționalizați din cele două centre de plasament din municipiul Suceava.
Prin acordarea unor meditații săptămânale la nouă materii școlare, asigurate de profesori voluntari, s-a urmărit îmbunătățirea situației școlare, reducerea diferențelor de șanse față de colegii lor, proveniți din familii normal constituite, dar și ridicarea gradului de încredere în forțele proprii și stimularea potențialului intelectual.
Cei 36 de voluntari participanți la proiect sunt profesori din unități școlare sucevene (Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava, Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, Colegiul Tehnic „Petru Mușat”,Grupul Școlar Dumbrăveni, Școala Gimnazială Poieni) sau studenți de la Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava.
Monitorizarea proiectului s-a făcut săptămânal de către coordonatoarea proiectului, Nicoleta Tipa (de la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”), împreună cu Lucia Ștefan și Oana Manolache (de la Centrul de Plasament de Tip Familial „Colț Alb”) și Ionuț Olariu (de la Centrul de Plasament “Speranța”).
La evaluarea finală se urmărește situația școlară, iar copiii care înregistrează cel mai mare progres la școală, răsplătind astfel eforturile profesorilor voluntari și ale organizatorilor, vor fi premiați de Biblioteca Bucovinei cu sprijinul câtorva sponsori.