Pirotehniștii ISU

Proiectil neexplodat, găsit lângă o stână



Polițiștii comunei Iacobeni au fost sesizați în cursul zilei de sâmbătă de câțiva săteni, care găsiseră în locul numit „Valea Fierului”, în apropierea unei stâne din localitate, un proiectil. Oamenii legii s-au deplasat la fața locului și și-au dat seama că proiectul era neexplodat, motiv pentru care au luat toată măsurile de asigurare a zonei și au anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava pentru ridicarea și dezamorsarea proiectului Cu o zi înainte, pirotehniștii ISU Suceava au fost solicitați să se deplaseze la Frasin, acolo unde, în pădurea din localitate, în locul numit Ciocan, a fost găsită o grenadă, și aceasta neexplodată.
Cadrele de la Apărare Civilă atrag atenția tuturor celor care descoperă elemente de muniție neexplodată să anunțe imediat autoritățile prin numărul unic pentru apeluri de urgență -112. „Indiferent de starea fizică sau de vechimea elementului de muniție, pericolul ca acesta să fie activ și să producă explozie este maxim, prin urmare orice operațiune asupra muniției neexplodate trebuie să fie executată numai de către personal specializat, cu respectarea strictă a procedurilor de securitate”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.



Recomandări