La Arbore

Proiectil de război, la un pas să distrugă totul pe o rază de 300 de metri



Pirotehniștii au efectuat anul acesta 62 de misiuni de asanare pirotehnică
Pirotehniștii au efectuat anul acesta 62 de misiuni de asanare pirotehnică

Un proiectil exploziv în stare perfectă de funcționare a fost la un pas de a exploda după ce un excavator l-a scos la suprafață. Specialiștii Grupei Pirotehnice a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, care s-au deplasat de urgență la fața locului și au ridicat elementul de muniție, au subliniat că, dacă ar fi explodat, proiectilul ar fi distrus totul pe o rază de circa 300 de metri.
Muncitorii care lucrau la îndiguire și localnici, în pericol
O echipă de muncitori efectuează lucrări de îndiguire și apărări de mal pe pârâul Clit din comuna Arbore. Luni, în jurul orei 12.30, muncitorul care lucra pe un utilaj care excava pământ a observat că din cupă a căzut un proiectil. Imediat lucrările au fost sistate, fiind sesizată poliția din localitate. Conform procedurilor, oamenii legii au asigurat zona, așteptându-i la fața locului pe specialiștii de la ISU.
Pirotehniștii subliniază că solul era moale, iar dacă proiectilul ar fi căzut pe o suprafață mai dură, explozia era iminentă. În raza de 300 de metri care ar fi fost afectată grav de explozie, se aflau mai mulți muncitori ai firmei care lucrează la îndiguire, utilaje, dar și casele mai multor localnici.
Proiectilul a fost ridicat în condiții de maximă siguranță, fără a se înregistra victime.
Așa cum se procedează în toate situațiile de acest gen, pirotehniștii au cercetat toată zona în care a fost găsit proiectilul, concluzia fiind că pe acea suprafață nu se mai găsesc alte elemente de muniție. Proiectilul provine din cel de-al doilea război mondial și are un calibru de 76 de mm.
În acest an, pe raza județului Suceava s-a găsit o cantitate record de elemente de muniție din cele două războaie mondiale. În primele zece luni ale anului, pirotehniștii au efectuat 62 de misiuni de asanare pirotehnică, ridicând și ducând la loc sigur 1.115 proiectile, bombe sau grenade. Prin comparație, anul trecut, în județ au fost găsite doar 101 elemente de muniție.



Recomandări