În perioada vacanței școlare intersemestriale (1-8 februarie), în sala mare a Observatorului Astronomic al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) vor rula filme în format 3D, de dimineața până seara.
Pentru proiectul „Cinematograful de vacanță”, USV a instalat un sistem de proiecție 3D, programul proiecțiilor care vor fi difuzate în sala mare a Observatorului Astronomic USV în perioada vacanței școlare a elevilor fiind prezentat pe Facebook, pe grupul Observatorului Astronomic al USV.
Vor fi difuzate zilnic filme de la ora 9 și până la ora 20. Nu există un cost de intrare la film, cu excepția plății biletului de intrare la Observatorul Astronomic (5 lei pentru elevi, studenți, angajații USV și 8 lei pentru ceilalți doritori).
De asemenea, reprezentanții USV anunță că „în sala de la parter vor putea fi vizionate, la cerere, filme 3D (din lista filmelor disponibile cu licență), dar pe televizorul 3D existent, cu condiția să fie grupuri de minim 10 persoane (maxim 30). Pentru a nu vă dezamăgi ulterior, precizăm că nu ne-am propus să facem un cinematograf, ci să suplinim, după posibilitățile noastre și în limitele legii, lipsa unuia în oraș mai ales pentru studenții și elevii suceveni”.
Programul filmelor
Astăzivor fi proiectate, de la orele 9.00, 11.00, 13.00, 15.00 și 17.30, următoarele filme: Epoca de gheață 4 – Continente în derivă (2012), Sunt un mic ticălos 2 (2013), ParaNorman (2012), Hugo (2011) și Viața lui Pi (2012).
În programul de mâine sunt incluse filmele: Sunt un mic ticălos 2, ParaNorman, Cum să îți dresezi dragonul 2 (2014), Viața lui Pi și Căpitanul America – Războinicul iernii (2014), miercuri (4 februarie) – ParaNorman, Cum să îți dresezi dragonul 2, Regatul de gheață (2013), Căpitanul America – Războinicul iernii și Transformers – Fața ascunsă a Lunii (2011).
Joi (5 februarie) sunt în program: Cum să îți dresezi dragonul 2, Regatul de gheață, Turbo (2013), Transformers – Fața ascunsă a Lunii, Asterix și Obelix – În slujba Majestății Sale (2012). În plus, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la Planetariu vor mai fi proiectate Croods (2013), Uimitorul Om Păianjen (2014), Madagascar 3 – Fugăriți prin Europa (2012), Cinci eroi de legendă (2012) și Răzbunătorii (2012).
Pentru toate filmele care vor fi proiectate, USV are licență de difuzare.