Proiectele PNL-PDL privind Statutul, proiectul economic și cel politic, finalizate până pe 30 iunie

Liderii PNL și PDL au stabilit luni ca până săptămâna viitoare să fie finalizate proiectele comune privind Statutul noului partid, programul economic și cel politic, fiind posibil ca la mijlocul lunii iulie să aibă loc un congres comun, a anunțat prim-vicepreședintele PDL, Cătălin Predoiu, citat de Mediafax.
Predoiu a declarat că pe 30 iunie comisiile de specialitate PNL-PDL vor înainta comisiei mixte de negociere dintre cele două partide proiectul de Statut al noului partid și proiectul de program economic, precum și un proiect de program politic.
”Aceste trei proiecte, redactate de către șefii de subcomisii, vor intra în discuția colegilor de la PNL. După aceste discuții, vom avea din nou consultări împreună și vom finaliza proiectul de țară, care este punctul central al procedurilor pe care le desfășurăm acum” , a menționat Predoiu.
El a afirmat, răspunzând unei întrebări, că subiectul denumirii noului partid, al siglei și culorilor nu a fost discutat.
”În organizații se lucrează pentru a duce această fuziune în planul concretului și pașii procedurali vor urma după congresele celor două partide”, a mai spus Predoiu, care a menționat că un congres comun ar putea avea loc în luna iulie.
De asemenea, liderul PDL a precizat că sondajele pentru desemnarea candidatului comun la prezidențiale ar putea avea loc după 15 iulie, fiind luate în calcul case de sondare a opiniei publice atât din România, cât și din străinătate.

Recomandări

Clădiri scutite de impozit. Veteranii de război, foștii deținuți politic și persoanele deportate nu plătesc impozit pe locuință

Biserica penticostală „Maranata” din Rădăuți va construi un liceu și o școală gimnazială în acest municipiu

Extinderea aeroportului din Suceava, aprobată de consilierii județeni și prognozată a fi finalizată în 3 ani

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Considerente teoretice și empirice privind procesul de convergență și evoluția cursului real de schimb din perspectiva efectului Balassa-Samuelson

Viceprimarul Daniel Ungurian: „Universitatea este un spațiu în care se nasc idei, se dezvoltă proiecte și se clădește viitorul orașului nostru”

Daniel Ungurian, reprezentantul Primăriei Suceava la festivitatea oficială de deschidere a anului universitar 2025-2026 la USV

Șoldan s-a ținut de promisiune și l-a ajutat pe primarul din Horodnic de Sus să finalizeze noul sens giratoriu de pe DN 17A între Rădăuți și Marginea