Dezvoltare Urbană Integrată

Proiectele pe care vrea să le realizeze Primăria Suceava cu fonduri europene de 65 de milioane de euro

Întâlnire cu primarii reședință de județ din Regiunea Nord-Est, pe tema accesării Fondurilor Europene prin POR, în perioada 2021-2027

Municipalitatea suceveană intenționează ca în perioada 2021-2027 să pună în practică proiecte în valoare de 65 de milioane de euro, pentru dezvoltarea orașului, inclusiv prin realizarea de parcări supraterane și subterane, a unui parc tehnologic la Termica, a unui Hub de Afaceri, a încă două zone de agrement, o nouă rută alternativă, dar și locuințe sociale.
După ce a participat luni, la ADR Piatra Neamț, la o întâlnire cu primarii reședință de județ din Regiunea Nord-Est, pe tema accesării Fondurilor Europene prin POR, în perioada 2021-2027, primarul Ion Lungu a prezentat succint ce trebuie făcut în perioada următoare pentru a fi accesate fonduri europene de două ori mai mari decât în exercițiul financiar anterior.a
“S-a discutat pe baza Sintezei POR Nord-Est transmisă la Comisia Europeană în luna aprilie 2021. Este în curs de elaborare documentația pentru «Document cadru de implementare a Dezvoltării urbane».
Instrumentul de lucru cu care se va opera pentru accesarea Fondurilor Europene în perioada 2021-2027 va fi «Dezvoltarea Urbană Integrată» (DUI).
Autoritățile locale (municipiile reședință de județ) trebuie să realizeze:
– Strategia de Dezvoltare Teritorială Funcțională Integrată (SFTFI);
– Să stabilească Portofoliul de proiecte;
– Să decidă Lista de proiecte prioritare.
Municipalitatea suceveană are în lucru aceste documentații, suntem în faza de consultare publică la Strategia de Dezvoltare Integrată Teritorială Funcțională”, a explicat edilul sucevean.
Pe baza simulărilor făcute pe principiul 35% sumă fixă și 65% în funcție de ponderea populației, municipiul Suceava va avea alocată direct suma de aproximativ 65.000.000 euro, aproape dublu față de exercițiul financiar trecut 2014-2020, respectiv 32.400.000 euro, și de aproximativ de 3 ori mai mare față de exercițiul financiar 2007-2013, care a fost de 22.400.000 euro.
Principalele proiecte pe care vrea să le depună Primăria Suceava:
1) Autobuze electrice pentru transport metropolitan;
2) Autobuze electrice pentru transport elevi în municipiul Suceava;
3) Reabilitare eficiență energetică a 6 școli gimnaziale din municipiu;
4) Construire Campus II al Universității „Ștefan cel Mare” Moara;
5) Construire Grădiniță cu program prelungit în cartierul Obcini;
6) Construire Grădiniță program prelungit la Școala Gimnazială Nr.1;
7) Reabilitare și modernizare infrastructură educațională pentru învățământ profesional și tehnic la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu”;
8) Reabilitare și modernizare infrastructură școlară pentru învățământ profesional și tehnic la Colegiul Tehnic “Alexandru Ioan Cuza”;
9) Construire Săli de sport la Școala Gimnazială Nr. 1 și la Școala Gimnazială Nr. 4 din cartierul George Enescu;
10) Construire parcări supraterane și subterane;
11) Pasaj subteran Bazar;
12) Rută Alternativă Zamca – Cernăuți – Traian Vuia;
13) Parc tehnologic de inovare Suceava (la Termica Suceava);
14) Hub de Afaceri – uzina de apă Dragomirna;
15) Reabilitare Curtea Domnească;
16) Reabilitare Parc Mărășești;
17) Zona Agrement Parc Șipote;
18) Zona de Agrement Zamca;
19) Aqua Park, în Complexul Sportiv;
20) Construire locuințe sociale.
“De asemenea, avem pregătit un proiect de aproximativ 45.000.000 euro pentru reabilitare rețele termice pe Programul Operațional pentru Dezvoltare Durabilă (PODD)”, a completat primarul Sucevei, Ion Lungu, care speră să se semneze cât mai repede Acordul Cadru pentru Finanțare Europeană la nivel Național pentru perioada 2021-2027, pentru a demara efectiv aceste proiecte.

Proiectele pe care vrea să le realizeze Primăria Suceava cu fonduri europene de 65 de milioane de euro
Proiectele pe care vrea să le realizeze Primăria Suceava cu fonduri europene de 65 de milioane de euro
Proiectele pe care vrea să le realizeze Primăria Suceava cu fonduri europene de 65 de milioane de euro
Proiectele pe care vrea să le realizeze Primăria Suceava cu fonduri europene de 65 de milioane de euro
Proiectele pe care vrea să le realizeze Primăria Suceava cu fonduri europene de 65 de milioane de euro
Proiectele pe care vrea să le realizeze Primăria Suceava cu fonduri europene de 65 de milioane de euro
Proiectele pe care vrea să le realizeze Primăria Suceava cu fonduri europene de 65 de milioane de euro
Proiectele pe care vrea să le realizeze Primăria Suceava cu fonduri europene de 65 de milioane de euro
Proiectele pe care vrea să le realizeze Primăria Suceava cu fonduri europene de 65 de milioane de euro
Proiectele pe care vrea să le realizeze Primăria Suceava cu fonduri europene de 65 de milioane de euro
Întâlnire cu primarii reședință de județ din Regiunea Nord-Est, pe tema accesării Fondurilor Europene prin POR, în perioada 2021-2027
Întâlnire cu primarii reședință de județ din Regiunea Nord-Est, pe tema accesării Fondurilor Europene prin POR, în perioada 2021-2027

Recomandări

Orașul Siret celebrează Ziua Mondială a Educației prin investiții de peste 15 milioane de euro realizate în unitățile de învățământ

Rîmbu vrea să recupereze la primărie parcelele private din Parcul Șipote, care înseamnă peste 8.000 de metri pătrați

Proiectul de modernizare a Parcului Șipote cu fonduri europene, aprobat în Consiliul Local Suceava

Lansare proiect „CONSTRUIRE CENTRU MULTIFUNCȚIONAL ÎN COMUNA MITOCU DRAGOMIRNEI, JUDEȚUL SUCEAVA” cod SMIS 334708