Vizită oficială

Proiectele europene de succes din județ le vor fi prezentate oficialilor din regiunile Schwaben, Mayenne și Cernăuți

Proiectele realizate din fonduri europene le vor fi prezentate oficialilor din trei țări
Proiectele realizate din fonduri europene le vor fi prezentate oficialilor din trei țări

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că proiectele europene de succes realizate în județ le vor fi prezentate oficialilor din regiunile Schwaben (Germania), Mayenne (Franța) și Cernăuți (Ucraina). Gheorghe Flutur a spus că în zilele de 4 și 5 august, în județul Suceava vor fi prezente conducerile celor trei regiuni din Europa pentru a marca împlinirea a 20 de ani de parteneriat comun. Flutur a precizat că delegațiile oficiale din cele trei țări vor merge într-un turneu prin județ pentru a li se prezenta unele dintre cele mai importante proiecte realizate în special din fonduri europene.
Astfel, el a precizat că oficialii din Schwaben, Mayenne și Cernăuți vor merge la Gura Humorului pentru a vizita Zona de Agrement Ariniș și pârtia de schi Șoimul, apoi pe drumul Pojorâta – Rarău, la Sucevița pentru proiectul realizat la mănăstirea din această comună și la Marginea, unde vor vizita o farmacie veterinară realizată printr-un proiect pe fonduri europene. Gheorghe Flutur a mai spus că în Suceava vor fi vizitate Cetatea de Scaun, Muzeul de Istorie, iar în Salcea se va merge la Aeroportul „Ștefan cel Mare”.

Recomandări

Cooperare transfrontalieră pentru siguranța cetățenilor: Proiectul „Be preventive” a fost lansat oficial la Suceava

Elevii suceveni, conectați la informații și oportunități prin canalul Opportunity Hub, lansat de Consiliul Elevilor

Gheorghe Șoldan anunță șase noi investiții majore în modernizarea a trei drumuri județene și construirea sau reabilitarea a patru poduri

Anunț privind finalizarea implementării proiectului “CENTRU COMUNITAR INTEGRAT ÎN ORAȘUL FRASIN, JUDEȚUL SUCEAVA”