Sesiune nouă

Proiectele de finanțare “Casa Verde” 2011 pentru persoane fizice pot fi depuse din aprilie



Sucevenii care vor să își doteze locuințele cu panouri solare care să le asigure căldură și apă caldă din energia solară, pompe de căldură care să extragă energia termică din pământ sau centrale termice pe lemne, peleți, brichete sau altă tocătură lemnoasă, au șansa să beneficieze de subvenții cuprinse între 6000 și 8000 de lei, prin programul “Casa Verde” 2011, care debutează din luna aprilie. Agenția pentru Protecția Mediului Suceava a precizat că, deocamdată, cea-a de-a doua sesiune de depunere de proiecte din cadrul acestui program se adresează doar persoanelor fizice.
Anul trecut, când a fost lansat programul „Casa Verde”, finanțat din Fondul pentru Mediu, sute de suceveni s-au grăbit să profite de ocazie, să își doteze locuințele cu sisteme de încălzire care utilizează energie regenerabilă.
Astfel, în perioada 1 iulie 2010 – 11 ianuarie 2011 s-au depus 577 dosare de finanțare, încât suma alocată județului Suceava, 3.492.825 lei, a fost epuizată.
Pentru că la nivel național au mai rămas fonduri care nu au fost solicitate în alte județe, prin redistribuire, județului Suceava i-a fost atribuită suplimentar suma de 216.044,13 lei. Drept urmare, au mai putut fi depuse alte 36 dosare de finanțare, încât, până la data de 2 februarie, sucevenii aveau depuse 613 proiecte de finanțare, în valoare de 3.708.869.13 lei.
“Cele mai multe solicitări au fost pentru instalarea panourilor solare – 381 dosare; pentru instalarea centralelor termice pe bază de peleți, brichete, tocătură lemnoasă, precum și orice fel de resturi și deșeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice -211 dosare: pentru instalarea pompelor de căldură – 15 dosare, iar pentru instalații mixte – șase solicitări. Până în prezent au fost analizate 264 dosare, cele depuse în perioada 01 iulie 2010 – 03 septembrie 2010. Dintre acestea, 229 au fost aprobate și 35 au fost respinse.
Pentru cele 229 dosare de finanțare aprobate până în prezent, au fost semnate 150 contracte de finanțare și s-au depus 22 dosare de decontare”, a declarat directorul executiv al Agenției de Protecție a Mediului Suceava, Iluță Cocriș, care se așteaptă ca un număr mare de suceveni să fie interesați de programul “Casa Verde” și în 2011.