Hotărâre

Proiectele cu impact asupra mediului pot fi contestate de cetățeni

Cetățenii vor avea posibilitatea să participe la procesul de luare a deciziilor în cazul unor proiecte din domeniile agriculturii, industriei și construcțiilor care au impact asupra mediului, precum să și conteste în instanță unele măsuri luate în acest sens, a decis Guvernul în ședința de miercuri.
Hotărâre adoptată de Guvern stabilește procedura-cadru de evaluare a proiectele publice și private care pot avea un impact semnificativ asupra mediului din cauza naturii, dimensiunii sau localizării lor.
Sunt avute în vedere proiecte din domeniul agriculturii (instalații mari pentru creșterea intensivă a porcilor, a păsărilor), din industria extractivă a petrolului, gazelor naturale, cărbunelui și turbei, din industria energetică, industria materialelor de construcții, industria chimică și petrochimică, industria lemnului și hârtiei, infrastructură (construcția de linii pentru traficul feroviar de lungă durată, construirea de autostrăzi și de drumuri noi cu cel puțin patru benzi).
Informarea publicului se face prin afișe pe o anumită zonă teritorială, publicații în presa centrală și locală, organizarea unor expoziții cu planuri, schițe, tabele, grafice, modele referitoare la proiectul respectiv. Consultarea publicului se face prin informări sau dezbateri publice. În cazuri excepționale, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului poate excepta de la procedura de evaluare a impactului asupra mediului un anumit proiect, dar are obligația de a informa publicul asupra motivelor acordării excepției și, de asemenea, de a informa Comisia Europeană înainte de acordarea excepției.
Orice persoană care face parte din publicul interesat și care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanțial, actele, deciziile sau omisiunile autorităților publice competente pentru protecția mediului, care fac obiectul participării publicului în procedura de evaluare a impactului asupra mediului.
Autoritățile competente pentru aplicarea prevederilor actului normativ sunt, după caz, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, agențiile regionale și locale pentru protecția mediului.
Prin adoptarea acestui act normativ se urmărește realizarea obligațiilor asumate în timpul negocierilor cu Uniunea Europeană și transpunerea în legislația românească a prevederilor legislației comunitare din domeniu.

Recomandări

Cele mai performante firme sucevene vor fi premiate de Camere de Comerț și Industrie în cadrul Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor Bucovina

APMR și ASFOR își unesc forțele într-un parteneriat strategic pentru consolidarea lanțului valoric național al lemnului

Parteneriat strategic între APME și ASFOR pentru consolidarea lanțului valoric național al lemnului
Parteneriat strategic între APME și ASFOR pentru consolidarea lanțului valoric național al lemnului

Elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Cacica, în Polonia, în cadrul proiectului „Prietenie fără frontiere”