Construcție

Proiecte pentru Suceava marca Ovidiu Donțu

Ovidiu Donțu: „Voi aduce o echipă de tineri în primărie și voi face din Suceava orașul proiectelor”
Ovidiu Donțu: „Voi aduce o echipă de tineri în primărie și voi face din Suceava orașul proiectelor”

După „Stop risipei banului public” și „Asfalt extremă urgență”, candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Suceava, Ovidiu Donțu, a făcut ieri cunoscute alte două proiecte ale sale, și anume „Suceava, orașul proiectelor” și „Suceava, oraș verde”.
Donțu a declarat că este „profund revoltat” că singurul municipiu reședință de județ care nu a depus proiecte pentru asfaltarea de drumuri prin Programul Operațional Regional este Suceava și consideră inadmisibil acest lucru.
„Am redactat pentru cetățenii municipiului proiectul „Suceava-orașul proiectelor”, însemnând practic cuvintele cheie ale problemelor pe care le voi rezolva. Adică ce probleme voi rezolva și de unde voi lua banii. În esență, am dorit să prezint partea de infrastructură și de utilități, ale căror cuvinte cheie sunt drumuri, apă de calitate, curățenie, mediu sănătos și dezvoltare. Voi aduce o echipă de tineri în primărie și voi face din Suceava orașul proiectelor, pentru că România trebuie să treacă de la stadiul de stat contribuitor la bugetul Uniunii Europene la stat care atrage fonduri, iar Suceava va trebui să treacă la oraș care atrage fonduri europene în beneficiul sucevenilor”, a arătat Donțu.
Spații verzi mai multe și străzi fără praf
Al doilea proiect pe care-l propune Donțu, „Suceava, oraș verde”, vizează crearea de noi spații verzi, interdicția de a se construi pe spațiile verzi și străzi lipsite de praf.
„Este inacceptabil ca suceveanul să trăiască cu teama că mâine îi apare în fața blocului, în fața ferestrei o construcție nouă. Vreau să vă spun că în proiectul „Suceava-oraș verde” voi opri construcțiile pe spații verzi, voi maximiza spațiul verde până la 10%, deci voi crea noi spații verzi, curățenia în municipiul Suceava va avea o componentă de eliminare a prafului. Domnul primar Ion Lungu spunea că a încasat în 2007 circa 30 de miliarde de lei vechi din taxa de salubritate și a cheltuit 20 pe contractul cu ROSAL. Iată că 10 miliarde de lei nu i-a folosit, deși Suceava este acoperită de praf”, a explicat Ovidiu Donțu. El a arătat că va avea în vedere ca în fiecare cartier al municipiului să existe spații verzi și flori, iar în Burdujeni, Zamca, Obcini și George Enescu să fie amenajate parcuri noi.

Recomandări

Un spectacol complex, polifonic, avangardist: „Cabaretul cuvintelorˮ, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava

Lecții de viață în mijlocul naturii: elevii din Liteni în proiectul „Respect pentru natură, respect pentru viață”