– În vreme ce firma Altex vrea să facă o parcare supraterană într-o laterală a magazinului propriu, alte firme vor să obțină terenul din față, pentru a face parcare subterană
Lipsa acută a locurilor de parcare din municipiul Suceava, în special în zona centrală, dă prilejul unor firme să pună bazele unei afaceri de succes – parcările cu plată.
Viceprimarul Angela Zarojanu a declarat că există mai multe cereri de realizare a unor parteneriate public – private, pentru amenajarea de parcări subterane dar și supraetajate, cea mai solicitată zonă fiind cea din preajma Magazinului Bucovina.
Un prim proiect de amenajare a unei parcări supraterane aparține firmei Cometex SA, achiziționată în 2005 de către firma Altex, care a preluat astfel și Magazinul Bucovina.
Recent, o altă firmă suceveană și-a manifestat intențiile de a realiza o parcare subterană, chiar în fața Magazinului Bucovina, pe actualul amplasament al parcării Primăriei Suceava.
Printr-o scrisoare de intenție, adresată Primăriei Suceava, firma Nova Tour solicită încheierea unui parteneriat public-privat privind parcarea din fața Magazinului Bucovina, pentru a amenaja acolo o parcare subterană, cu plată.
“Actuala parcare are prea puține locuri comparativ cu cererea foarte mare din zonă. O parcare subterană ar rezolva problema lipsei spațiilor de parcare din zonă, plus că va fi o soluție modernă și sigură pentru cetățeni, de a-și lăsa autoturismele într-un loc păzit, contra unui abonament lunar. Garajele nu reprezintă deloc o soluție, ci creează mai multe probleme. La cât plătesc unii chirie pentru garaj, mai bine își lasă mașina într-o parcare păzită”, consideră viceprimarul Angela Zarojanu.
Pentru parcarea pe care firma Altex intenționează să o facă în aceeași zonă, dar pe o laterală a magazinului, înspre clădirea Finanțelor, există două soluții. Una prevede construirea unui corp de clădire peste strada Ștefan cel Mare din Suceava, cu parter liber, prin care să se asigure fluidizarea arterei stradale, și accesul la 6 nivele de parcare.
A doua variantă presupune construcția unei parcări mecanizate, care ar asigura peste 220 de locuri de parcare, pe șapte nivele. De asemenea, potrivit proiectelor, accesul mașinilor în incinta parcării ar urma să aibă loc cu un lift exterior.
Investiția s-ar ridica la câteva milioane de euro, dar deocamdată este în fază de proiect, care va trebui discutat cu reprezentanții Primăriei Suceava.






