Utilaje și armuri

Proiecte expoziționale româno-germane

Proiecte expoziționale româno-germane
Proiecte expoziționale româno-germane

Directorul Complexului Muzeal Bucovina, Constantin-Emil Ursu, care s-a reîntors zilele trecute din Germania, unde instituția muzeală suceveană a organizat cea mai mare expoziție românească în străinătate cu piese din patrimoniul mobil, manifestare găzduită de castelul Hochstadt, din regiunea Schwaben, care, sub genericul „Europa necunoscută – Comori din Bucovina”, prezintă publicului, într-o impresionantă desfășurare, 717 piese, din care 1/3 fac parte din patrimoniul național (piese care se înscriu, de la începutul acestui an, de când România e devenit membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, în tezaurul european), a spus că a conturat deja cu partenerii germani două proiecte care se vor realiza la Suceava. Este vorba de două expoziții la care se va lucra în colaborare, una intitulată „Drumul pâinii” (la care partea germană va aduce în Muzeul Satului Bucovinean de pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei o serie de echipamente și utilaje vechi, folosite pe lungul traseu al producerii pâinii, de la recoltarea și măcinarea grâului, până la frământatul și coptul aluatului), iar cealaltă, deocamdată fără un generic stabilit, care va prezenta armuri medievale.

Recomandări

Expoziția itinerantă „Grecii de peste mări. Vase cu figuri roșii din Etruria și Magna Grecia”, la Muzeul Național al Bucovinei

Expoziția „Zabrenicele Bucovinei”, curatoriată de câmpulungeanul dr. Horațiu Silviu Ilea, la Muzeul Național al Țăranului Român