Investiții

Proiecte europene de peste 560.000 de euro în comuna Pojorâta



Primarul din Pojorâta, Ioan Bogdan Codreanu, președintele GAL „Bucovina de Munte”
Primarul din Pojorâta, Ioan Bogdan Codreanu, președintele GAL „Bucovina de Munte”

În comuna Pojorâta se află în implementare sau au fost finalizate zece proiecte europene cu o valoare de peste 560.000 de euro aprobate prin Grupul de Acțiune Locală „Bucovina de Munte”. Primarul din Pojorâta, Ioan Bogdan Codreanu, care este și președintele GAL „Bucovina de Munte”, a precizat că proiectul cu valoarea cea mai mare, de 200.000 de euro, a fost aprobat pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea căminului cultural din comună. Codreanu a precizat că printr-un alt proiect cu o valoare de aproape 106.000 de euro va fi construit un dispensar medical. În clădire va fi deschisă o farmacie și va fi amenajat un dispensar cu un cabinet medical, sală de tratamente, grupuri sanitare, sală de așteptare, precum și un spațiu pentru sterilizarea materialelor.
Ioan Bogdan Codreanu a mai adăugat că tot din fonduri europene a fost construit și un nou centru local pentru informare și promovare turistică, valoarea investiției fiind de aproape 75.000 de euro. De asemenea, printr-un alt proiect de 10.000 de euro vor fi realizate materiale informative de promovare și hărți turistice.
Codreanu a mai arătat că prin alte două proiecte aprobate prin GAL „Bucovina de Munte” au fost realizate lucrări de schimbare a tâmplăriei interioare și exterioare, reabilitare termică și schimbare acoperiș la Școala cu clasele V-VIII din Pojorâta. Tot pentru școala gimnazială din această comună a fost achiziționat mobilier, respectiv bănci și scaune pentru elevi, catedre, panouri de afișaj, mese și scaune pentru laboratoarele de fizică și chimie etc., valoarea totală a proiectului fiind de peste 31.000 de euro. Un alt proiect cu o valoare de aproape 18.500 de euro a fost aprobat pentru dotarea școlii gimnaziale din Pojorâta cu table interactive, videoproiectoare și laptopuri.
În același timp Ioan Bogdan Codreanu a mai precizat că alte două proiecte au fost finanțate pentru achiziția de costume populare pentru căminul cultural, precum și pentru construcția unei noi pensiuni agroturistice.



Recomandări

Regiunea germană Schwaben acordă un sprijin de 25.000 de euro pentru localitățile sucevene afectate de inundații

Șeful administrației județene, Gheorghe Șoldan, și președintele regiunii Schwaben, Martin Sailer
Șeful administrației județene, Gheorghe Șoldan, și președintele regiunii Schwaben, Martin Sailer

Președinții curților de apel condamnă campania agresivă pornită împotriva magistraților sub pretextul „reformei” pensiilor de serviciu

Președinții curților de apel condamnă campania agresivă pornită împotriva magistraților sub pretextul „reformei” pensiilor de serviciu
Președinții curților de apel condamnă campania agresivă pornită împotriva magistraților sub pretextul „reformei” pensiilor de serviciu