În cursul zilei de marți, mai multe proiecte de mare importanță pentru municipiul Suceava, precum cel de dotare a transportului public în comun cu 40 de autobuze electrice, au fost discutate la București, la Palatul Victoria, de primarul Ion Lungu, cu înalți reprezentanți ai Guvernului României.
“Am participat la o întâlnire la Palatul Victoria cu doamna prim-ministru Viorica Dăncilă, domnul viceprim-ministru Paul Stănescu, doamna ministru Rovana Plumb și domnul ministru al Finanțelor Eugen Teodorovici, pe tema accesării fondurilor europene pe Axa urbană nr.4, în mod special axa 4.1 Mobilitate urbană.
Am prezentat situația înregistrată la municipiul Suceava, avem depuse doua proiecte pe axele 4.3 si 4.4. În privința proiectului prin care vrem să aducem 40 de autobuze electrice pe Axa 4.1 – Mobilitate urbană, vrem să-l depunem până la sfârșitul lunii august. Suntem în grafic cu aceste proiecte, comparativ cu alte orașe”, a declarat primarul Sucevei.
Un alt subiect important abordat de Ion Lungu la discuțiile cu premierul și miniștrii este cel al termoficării orașului.
“Am solicitat din nou modificarea Ordinului de Ministru al Ministerului Apelor și Pădurilor referitor la scoaterea lemnului de foc din categoria biomasă. Premierul mi-a promis că la viitoarea întâlnire va fi de față și ministrul Mediului, să discutăm direct această problemă”, a precizat Lungu.
Șeful municipalității sucevene a profitat la maximum de prezența sa în Capitală pentru a discuta cu persoane cu putere de decizie situația altor proiecte importante pentru Suceava. Astfel, la Compania Națională de Investiții a purtat discuții pe tema Sălii Polivalente, proiect inițiat de municipalitate și asumat de CNI ca investiție din bugetul de stat, etapele care trebuiesc parcurse nefiind deloc simple și nici rapide.
La Ministerul Dezvoltării s-a discutat de sumele alocate Sucevei pentru continuarea lucrărilor de termoficare sistate anul trecut din lipsă de fonduri și de proiectele pe PNDL, în vreme ce la Agenția Națională de Investiții tema principală au fost blocurile ANL, care sunt în curs de finalizare în zona Obcini.


