Transfrontalier

Proiecte de opt milioane de euro pe ordinea de zi a ședinței comune a CJ Suceava și a Consiliului Regional Cernăuți



12 proiecte transfrontaliere vor fi promovate în ședința comună a Consiliului Județean Suceava și a Consiliului Regional Cernăuți-Ucraina care se va desfășura astăzi în sala mare a Palatului Administrativ din municipiul Suceava. Anunțul a fost făcut de șeful administrației județene, Gheorghe Flutur. El a declarat că proiectele vizează șase domenii de interes pentru cele două zone, cap de listă fiind infrastructura de transport. „Avem în vedere modernizarea punctului de trecere a frontierei de la Izvoarele Sucevei – Șepit și a drumurilor din zonă. I-am rugat și pe omologii ucraineni să prindă proiecte de modernizare a drumurilor transfrontaliere care să vină până la graniță, pentru că același lucru îl facem și noi. Nu o să fie eligibilă întreaga sumă, dar diferența o punem din surse proprii în perioada următoare. Noi mai avem 5 kilometri de finalizat la Izvoarele Sucevei și circa 2 kilometri pe un program transfrontalier. Importantă este ieșirea acestei zone, Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei, către Ucraina. Apoi avem în vedere modernizarea și deschiderea punctului de trecere a frontierei de la Ulma-Rusca și reabilitarea drumurilor aferente. Noi mai avem obligația să finalizăm și o porțiune de drum Falcău-Sadău”, a spus Flutur. El a adăugat că va solicita părții ucrainene sprijin pentru introducerea de curse de autobuz Cernăuți-Suceava pentru cei care vor să zboare de pe aeroportul din Salcea.
Proiecte în educație, sănătate și în domeniul situațiilor de urgență
Gheorghe Flutur a precizat că pe educație vor fi promovate două proiecte transfrontaliere în valoare de 300.000 de euro fiecare, iar pe sănătate alte două, în sumă de 1,9 milioane de euro. Este vorba aici în special de dotarea a două spitale din cele două regiuni cu aparatură medicală de ultimă generație. „Un alt subiect de discuții cu partea ucraineană îl reprezintă mediul de afaceri, intensificarea relațiilor între cele două camere de comerț, dar și colaborarea în domeniul situațiilor de urgență. E vorba de infrastructura de avertizare a populației în zona transfrontalieră, aici fiind vorba de proiecte de 600.000 de euro. Avem și un capitol separat, conservarea patrimoniului cultural, și vorbim aici de proiecte de 900.000 de euro”, a spus Flutur.
Ședința comună de astăzi a Consiliului Județean Suceava și a Consiliului Regional Cernăuți este a treia, prima având loc în anul 2008, tot în mandatul lui Gheorghe Flutur.



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Centura de la Gura Humorului a primit joi votul consilierilor județeni pentru studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici

„Am insistat foarte mult la guvern să nu se taie de la finanțare varianta ocolitoare de la Gura Humorului”, a declarat Gheorghe Șoldan
„Am insistat foarte mult la guvern să nu se taie de la finanțare varianta ocolitoare de la Gura Humorului”, a declarat Gheorghe Șoldan

Compania AnimaWings și președintele CJ, Gheorghe Șoldan, au anunțat noi zboruri directe București – Suceava începând din această toamnă

Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur
Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur

Centura de la Gura Humorului a primit joi votul consilierilor județeni pentru studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici

Ce s-a întâmplat cu miile de amenzi din pandemia de Covid-19, în valoare totală de peste 5 milioane de euro, aplicate de DSP Suceava