Bătaie de joc

Proiecte de milioane de euro, blocate de o firmă cu un singur angajat din Iași

Un județ întreg stă la cheremul unei firme obscure din Iași. Deși are un singur angajat, SC Bucium Building SRL Iași a reușit să blocheze câteva proiecte de milioane de euro derulate prin primăriile din județ, iar în alte situații au fost depuse contestații care pot avea același rezultat.
Reporterii cotidianului „Monitorul de Suceava” au reușit să documenteze patru situații în care o firmă de garsonieră din Iași a dat peste cap proiecte de milioane de euro.
Este vorba de proiecte derulate de Primăriile Mălini, Dornești, Vicovu de Jos și Liteni, și care însumat valorează aproape 10 milioane de euro. Schema acestei afaceri dubioase a fost brevetată de un anume Giani Canschi, care joacă tare în mai multe județe ale Moldovei.
Individul și-a înființat mai multe societăți cu care jonglează pe banii, nervii și timpul oamenilor.
SC Geprocon SA Iași, cu sediul în strada Aeroportului, nr. 1, din Iași, care figurează cu doi asociați, respectiv Giani Canschi și SC Zanolli SRL Iași, firmă controlată de același Giani Canschi, se înscrie la licitațiile organizate prin județele Moldovei.
Înainte de a se publica rezultatele licitațiilor, o altă firmă, SC Bucium Building SRL Iași, cu acționari, ați ghicit deja, Giani Canschi și SC Zanolli SRL, constată „erori grave” și depune reclamații la Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor.
Urmarea este simplă. În cazul în care SC Geprocon SRL Iași câștigă licitația, SC Bucium Building SRL Iași își retrage contestația. În caz contrar, contestația își urmează cursul, iar în unele situații se poate ajunge și până la suspendarea procedurilor, așa cum s-a întâmplat la Vicovu de Jos.
Proiecte de zece milioane de euro, la mâna unui neica nimeni
Cele patru proiecte contestate de Giani Canschi, prin SC Bucium Building SRL Iași, valorează aproape zece milioane de euro.
Pare paradoxal cum o firmă care are un singur angajat poate avea un asemenea succes și trecere la Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor. Nici despre SC Geprocon SA Iași informațiile nu sunt mai generoase. Firma are 55 de angajați, dar participă la toate licitațiile din județele Moldovei. Așa se face că tandemul de firme Bucium Building – Geprocon are la activ 21 de licitații forțate în județele Suceava, Iași, Bacău, Botoșani și Vaslui.
În Suceava există patru astfel de situații. Cel mai grav caz este la Vicovu de Jos, unde un proiect în valoare de 2,5 milioane de euro, privind lucrări de canalizare, alimentare cu apă și modernizarea unui drum comunal este momentan blocat după contestația depusă de SC Bucium Building SRL Iași.
„Pentru noi înseamnă câteva luni de întârziere. Este de neconceput ca o firmă care nu are nici o legătură cu licitația să blocheze un proiect atât de important pentru comunitate”, a declarat Petru Bilibou, viceprimarul din Vicovu de Jos.
Situația s-a repetat aproape la indigo și în alte trei localități sucevene.
La Mălini, proiectul privind alocarea lucrărilor la stația de epurare și canalizarea pentru satele Mălini, Poiana Mărului și Pâraie a fost blocată din august și până acum câteva zile din cauza firmei conduse de Giani Canschi.
„Mi-au scos peri albi. Un proiect de 2,5 milioane de euro pentru oamenii din satele comunei Mălini a stat la mâna unei firme de care nu am auzit. Este rușinos”, a comentat Petru Nistor, primarul din Mălini.
SC Bucium Building SRL Iași a depus contestații și în cazul altor două licitații derulate de Primăriile din Dornești și Liteni. La Dornești, licitația a avut loc acum câteva zile și vizează lucrări la un sistem integrat de colectare și epurare de ape uzate și modernizare de drumuri comunale, în valoare de circa 2,2 milioane de euro. La licitație au participat opt firme, printre care și SC Gecropon SRL Iași, iar în cazul în care firma va fi desemnată câștigătoare, prietenii de la SC Bucium Building SRL Iași și-ar putea retrage contestația.
O altă licitație deja contestată de SC Bucium Building SRL Iași, deși nu a avut încă loc, vizează lucrările de alimentare cu apă din orașul Liteni, proiect de aproape 2,3 milioane de euro.
Cine oprește acest tandem?
Deocamdată, tandemul firmelor lui Giani Canschi pare de neoprit, iar instituțiile statului sunt neputincioase.
Nu se știe dacă la mijloc este lipsă de profesionalism sau dacă se exercită presiuni pentru favorizarea firmelor ieșene. În anumite medii se vehiculează că pentru a-și retrage contestațiile în cazurile în care a pierdut licitațiile, Giani Canschi negociază fructuos cu reprezentanții administrațiilor locale și cu firmele câștigătoare, iar dacă totul îi este pe plac lucrurile revin la normal.
Cert este că, prin aceste piedici, se întârzie cu luni bune derularea unor proiecte importante pentru comunitățile locale, iar instituțiile abilitate ar trebui să intervină pentru a stopa un fenomen mai mult decât periculos.

Recomandări

Primăria Vatra Dornei a dotat toate unitățile de învățământ din municipiu cu mobilier nou și echipamente moderne printr-un proiect de peste 1,1 milioane de euro

Orașul Vicovu de Sus are în implementare investiții de peste 100 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană și infrastructură

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava

Instituțiile publice și firmele au solicitat, din ianuarie 2025, decontarea a peste 7 milioane de euro pentru concediile medicale ale angajaților