În 2013

Proiecte de investiții în valoare de 8 milioane de lei, finanțate de Primăria Fălticeni

Consiliul Local Fălticeni
Consiliul Local Fălticeni

Primăria Fălticeni își propune ca anul acesta să finanțeze 19 proiecte de investiții, în valoare totală de 8 milioane de lei (80 de miliarde de lei vechi). Investițiile au fost stabilite odată cu aprobarea de către Consiliul Local Fălticeni a bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2013. Lista de investiții propusă de conducerea Primăriei Fălticeni cuprinde 19 proiecte, cele mai multe investiții urmând să se facă în sistemul de învățământ, valoarea totală a acestora fiind de peste 1,5 milioane de lei. Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a mai spus că pentru reparații stradale a fost alocată suma de peste 3 milioane de lei, din care o sumă de două milioane de lei a fost alocată pentru asfaltarea străzii Sucevei. „Asfaltarea va fi realizată după introducerea rețelelor de apă și canalizare prin proiectul județean de extindere și reabilitare a infrastructurii de apă”, a precizat Coman. El a adăugat că alte investiții vor fi fi realizate în baze sportive, unități de cultură, amenajări de parcări, alei și, trotuare, locuri de joacă pentru copii. De asemenea, Primăria Fălticeni va aloca o sumă de 1,05 milioane de lei pentru investiții în aparatură pentru Spitalul Municipal Fălticeni.
De precizat că la ședința de aprobare a bugetului municipiului Fălticeni au fost prezenți senatorul PSD Ovidiu Donțu și vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, prof. Alexandru Rădulescu, acesta din urmă precizând că Fălticeniul a primit a doua sumă pe județ din partea administrației județene, „ceea ce arată că relația strânsă dintre cele două instituții se materializează spre binele municipiului Fălticeni”.
La rândul său, senatorul Ovidiu Donțu le-a propus consilierilor locali un parteneriat de informare reciprocă cu privire la problemele locale, el subliniind că o prioritate va fi continuarea lucrărilor la Spitalul Municipal Fălticeni.

Recomandări

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Peste 1,3 milioane de dolari, în cinci zile, bani strânși pentru Andreea Aniţa din Fălticeni. Mai este nevoie de un milion de dolari!

Misiuni de salvare de peste 2,5 milioane de km, echivalentul ocolului Pământului de 62 de ori, ale ambulanțelor din județul Suceava

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au lansat cea mai mare campanie umanitară din țară: 2,3 milioane de dolari pentru o tânără din Fălticeni bolnavă de cancer