Demers

Proiecte de 15,2 milioane de euro, propuse spre finanțare din bani elvețieni



Primarul Sucevei, Ion Lungu, vrea ca din banii puși la bătaie de elvețieni, în cadrul unor programe de cooperare româno-elvețiene, să modernizeze sistemul de iluminat public din întreg municipiul reședință de județ, să asigure căldura pe timp de iarnă în Bazar și să reabiliteze termic clădirea primăriei.
Tocmai de aceea, Lungu s-a aflat la București la finele săptămânii trecute, la Ministerul Administrației și Internelor, organismul intermediar ce gestionează fondurile elvețiene, pentru a urma pașii necesari obținerii acestor fonduri.
“Am încheiat cu Consulatul Elvețian un protocol de colaborare pentru a fi acreditați în ceea ce privește proiectul de dezvoltare durabilă. Anual trebuie să plătim câte 285 de euro, până în 2015, pentru a fi acreditați, dar este o sumă modică comparativ cu ceea ce ne propunem să obținem. Data limită de depunere a schițelor de proiect este 12 ianuarie 2013”, a explicat Ion Lungu.
Cele trei proiecte propuse spre finanțare de municipalitatea suceveană sunt în valoare de 15,2 milioane de euro, din care pentru modernizarea iluminatului public – 12,3 milioane de euro, sistemul de încălzire neconvențional din Bazar – 1,3 milioane de euro, iar reabilitarea termică a clădirii Primăriei Suceava – 1,6 milioane de euro.
Evaluarea schițelor de proiect se face la Berna, în Elveția, și urmează ca cel târziu în a doua jumătate a anului 2013 să fie selectate proiectele și să fie semnate contractele de finanțare pentru proiectele desemnate câștigătoare.