Agricultura a atras în 2014 fonduri europene de 2,7 miliarde euro, dar anumiți beneficiari au pierdut contracte de peste 400 milioane euro pentru că nu au avut bani, iar băncile au refuzat să le acorde credite pentru cofinanțare, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Ministrul a spus că aceste contracte au fost înlocuite cu altele, viabile din punct de vedere economic, dar care se vor plăti în 2015. „Pe investiții au fost absorbite 1,3 miliarde de euro, iar pentru plăți directe către fermieri, 1,4 miliarde de euro. Puteam să avem un grad de absorbție chiar mai ridicat pe dezvoltare rurală, având în vedere că anul acesta au fost reziliate contracte de peste 400 de milioane de euro. Majoritatea contractelor pierdute au fost reziliate din lipsă de cofinanțare”, a afirmat Constantin.Astfel, 22 de bănci au anulat creditele necesare cofinanțării pentru 149 de firme, deși le acordaseră inițial scrisori de confort.




