Consiliul Județean Suceava și Primăria Siret vor promova un proiect european pentru reabilitarea Muzeului de Istorie din acest oraș. Consilierii județeni au aprobat luni un proiect prin care administrația județeană și Primăria Siret, în calitate de lider, vor depune un proiect pentru modernizarea și reabilitarea acestui muzeu, clădire monument istoric aflată în administrarea Muzeului Bucovinei și în proprietatea publică a județului Suceava.
Prin proiectul adoptat luni au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru această investiție. Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a explicat în cadrul ședinței că reabilitarea Muzeului de Istorie din Siret era necesară, în condițiile în care acesta a rămas oarecum în urmă din acest punct de vedere. „Vorbim de lucrări de circa 1,4 milioane de euro pe care vrem să le facem la muzeul din Siret. Proiectul presupune consolidarea clădirii, realizarea rețelelor de apă, canalizare, încălzire, a instalației electrice și amenajarea exteriorului”, a spus Gheorghe Flutur. El a precizat că tot în cadrul proiectului se vor realiza intervenții la arhitectura internă și externă a clădirii, dar și realizarea unui nou circuit de vizitare pentru expoziția permanentă și pentru Memorialul holocaustului evreilor din Bucovina. „Este o investiție foarte bine-venită și care cred că va atrage și foarte mulți turiști în continuare”, a mai declarat Flutur.
În același timp, inițiatorul proiectului de hotărâre, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Gheorghe Niță, a spus că necesitatea investiției este dată atât de starea precară a clădirii, la care se adaugă uzura morală a expoziției permanente, de lipsa de spațiu de depozitare și conservare, de aglomerarea personalului de specialitate în spații neadecvate, de lipsa unor spații și dotări pentru deservirea publicului. „Oportunitatea obținerii unei finanțări pentru realizarea unui muzeu – memorial ar permite punerea în valoare a colecției muzeului și prezentarea istoriei tragice a comunității evreiești din Bucovina”, a arătat Gheorghe Niță.
Proiectul ar urma să fie depus la finanțare prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, până pe data de 30 august 2018, iar lucrările vor dura o perioadă de 24 de luni.