PROTECT

Proiect pentru prevenirea violenței în mediul școlar, demarat la Școala Nr. 3 Suceava

Proiect pentru prevenirea violenței în mediul școlar, demarat la Școala nr. 3

Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava va desfășura, până în luna iunie a acestui an, proiectul PROTECT (Program pentru Reducerea și Oprirea Efectelor Cazurilor de Violență în Educație și Cultivarea Toleranței), inițiativă care urmărește prevenireaviolenței în mediul școlar.
Lansarea proiectului a avut loc joi, 18 ianuarie, în prezența elevilor, profesorilor și partenerilor – Centrul Județean pentru Resurse și Asistență Educațională Suceava, Inspectoratul Școlar Județean și Inspectoratul de Poliție Județean.
Proiectul are în vedere crearea și menținerea unui mediu școlar sigur și prietenos, oferind un refugiu pentru toți membrii comunității educaționale.
Nu în ultimul rând, acesta urmărește consolidarea relațiilor între personalul școlii, familii și elevi; încurajarea elevilor de a raporta faptele de violență și informarea martorilor pentru a adopta strategii de susținere a victimelor și de descurajare a comportamentelor violente; dezvoltarea abilităților sociale și emoționale ale elevilor, inclusiv identificarea, interpretarea, exprimarea și controlarea emoțiilor într-un mod constructiv; educarea pentru conștientizarea consecințelor săvârșirii faptelor de violență și a infracțiunilor.
În următoarea perioadă, cei implicați în proiect vor derula: „Cum a fost azi la școală?”– program de activități de parenting ce vizează implicarea părinților în a gestiona situațiile de violență în care poate fi implicat copilul lor, activități la clasă cu scopul de a preveni și combate actele de violență („Ce ție nu-ți place altuia nu-i face”, „Ce mai faci?”), Concurs de eseuri/povești/desene/fotografii.
„Clubul PROTECTîi invită pe elevii mai mari, de gimnaziu, să realizeze, în calitate de voluntari, sub coordonarea partenerilor de la IPJ, o campanie de prevenire și combatere a actelor de violență. În cadrul acestui club elevii vor dezvolta abilități necesare pentru medierea conflictelor apărute între elevi, comunicare non-violentă și conștientizarea acestora în legătură cu riscurile comportamentelor agresive”, au transmis reprezentanții unității.
Proiectul este parte a programului național „Împreună prindem curaj”, fiind finanțat de Ministerul Educației.

Proiect pentru prevenirea violenței în mediul școlar, demarat la Școala Nr. 3 Suceava
Proiect pentru prevenirea violenței în mediul școlar, demarat la Școala Nr. 3 Suceava
Proiect pentru prevenirea violenței în mediul școlar, demarat la Școala Nr. 3 Suceava
Proiect pentru prevenirea violenței în mediul școlar, demarat la Școala Nr. 3 Suceava
Proiect pentru prevenirea violenței în mediul școlar, demarat la Școala Nr. 3 Suceava
Proiect pentru prevenirea violenței în mediul școlar, demarat la Școala Nr. 3 Suceava
Proiect pentru prevenirea violenței în mediul școlar, demarat la Școala Nr. 3 Suceava
Proiect pentru prevenirea violenței în mediul școlar, demarat la Școala Nr. 3 Suceava
Proiect pentru prevenirea violenței în mediul școlar, demarat la Școala Nr. 3 Suceava
Proiect pentru prevenirea violenței în mediul școlar, demarat la Școala Nr. 3 Suceava
Proiect pentru prevenirea violenței în mediul școlar, demarat la Școala Nr. 3 Suceava
Proiect pentru prevenirea violenței în mediul școlar, demarat la Școala Nr. 3 Suceava
Proiect pentru prevenirea violenței în mediul școlar, demarat la Școala Nr. 3 Suceava
Proiect pentru prevenirea violenței în mediul școlar, demarat la Școala Nr. 3 Suceava
Proiect pentru prevenirea violenței în mediul școlar, demarat la Școala Nr. 3 Suceava
Proiect pentru prevenirea violenței în mediul școlar, demarat la Școala Nr. 3 Suceava
Proiect pentru prevenirea violenței în mediul școlar, demarat la Școala nr. 3
Proiect pentru prevenirea violenței în mediul școlar, demarat la Școala nr. 3

Recomandări

Colindători de la Școala „Ion Creangă” au oferit o ie tradițională fiului președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Tradiție, educație și spiritualitate în proiectul „O brad frumos! 2025” – Un proiect educațional care a unit școala, familia și Biserica în spiritul Crăciunului

Crăciunul francofon – cultură, emoție și educație – Proiect educațional desfășurat la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni