Proiect: Părinții care se întorc la serviciu vor primi 50% din indemnizația de crește a copilului

Părinții care se întorc la serviciu înainte de expirarea concediului de creștere a copilului ar putea beneficia de 50% din indemnizația pentru creșterea copilului, potrivit unui proiect de lege inițiat de senatorul PSD Alexandru Cordoș, scrie Mediafax.”Persoanele beneficiare ale indemnizației lunare pentru creșterea copiilor, ce își reiau activitatea înainte de expirarea termenului legal al concediului pentru creșterea copilului, au dreptul la plata a 50% din indemnizația cuvenită pentru toată perioada rămasă în care ar fi încasat această indemnizație, fără stimulentul de inserție”, prevede proiectul de lege.Inițiatorul susține că revenirea părinților la serviciu aduce veinturi suplimentare bugetului de stat prin înncasarea impozitelor prevăzute de Codul fiscal.

Recomandări

„Emoții în echilibru”, la final, un proiect care a adus bucurie, conștientizare și echilibru emoțional pentru copiii și părinții din Suceava

„Unde este acasă?”, acțiune de susținere a copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate