Proiect despre prevenirea bullying-ului în școli, premiat la Sulina, în cadrul unui concurs național

Elevul Lucian Drăgoi și prof. Gabriela Hisem
Elevul Lucian Drăgoi și prof. Gabriela Hisem

Proiectul județului Suceava, „Clase fără bullying” a fost premiat în cadrul Concursului Național de proiecte ale consiliilor de elevi „Parteneriat în educație – prezent și perspective”, ediția a XXI-a, care s-a desfășurat la Sulina.
Proiectul coordonat de inspector școlar prof. Tatiana Vîntur și prof. Gabriela Parascheva Hisem a participat la secțiunea „cetățenie democratică”, fiind recompensat cu premiul al III-lea.
Proiectul a fost prezentat de elevul Lucian Drăgoi, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava.
Concursul a reunit elevi reprezentanți ai Consiliilor județene și școlare ale elevilor, inspectori școlari pentru activități extrașcolare și directori ai Palatelor Copiilor din țară.
Secțiunile concursului: Educație pentru cetățenie democratică, Educație pentru voluntariat, Educație pentru sănătate (Sănătatea mediului și Sănătatea personală), Educație pentru interculturalitate.

Recomandări

Recunoaștere națională pentru Monica Georgeta Colban, directoarea școlii din Vatra Moldoviței, la Gala „Profesorul Anului din mediul rural”

Apreciere națională pentru Monica Georgeta Colban, directoarea școlii din Vatra Moldoviței, la Gala „Profesorul Anului din mediul rural”
Apreciere națională pentru Monica Georgeta Colban, directoarea școlii din Vatra Moldoviței, la Gala „Profesorul Anului din mediul rural”

Număr impresionant de participanți la Festivalul-concurs „Bucovina – tradiție, cultură, spiritualitate”, la Vicovu de Sus

Un proiect pentru prevenirea violenței în școli propulsează un elev sucevean în competiția națională „Tânărul Ambasador”